"România este un stat european şi, deşi există o componentă socială de necontestat legată de puterea de achiziţie a românilor, trebuie să fim conştienţi că, pe termen lung, investiţia în tehnologii noi, mai puţin poluante se dovedeşte a fi mai profitabilă, per ansamblu, atât pentru clienţii de azi, cât şi pentru generaţiile viitoare. Este încă devreme să estimăm efectele noului timbru de mediu, dar considerăm că, în ansamblu, acesta ia în considerare principiile enumerate mai sus (atât componenta socială, cât şi cea de mediu)", a afirmat Niţă.
Acesta a precizat, totodată, faptul că, din cauza învechirii parcului auto naţional, siguranţa rutieră şi creşterea nivelului de poluare au devenit probleme stringente.
"La început de 2013, ultimele statistici arată că, în ciuda eforturilor depuse pe parcursul ultimilor ani de reînnoire a parcului auto, efectul general a fost contrar – de îmbătrânire a acestuia – fapt ce implică o degradare a siguranţei circulaţiei şi o creştere a nivelului de poluare, prin creşterea numărului de autovehicule cu o vârstă apreciabilă", a apreciat oficialul HTR.
Guvernul a adoptat în data de 19 februarie, în şedinţa săptămânală, Ordonanţa de urgenţă privind timbrul de mediu pentru autovehicule, noile prevederi urmând să intre în vigoare începând cu data de 15 martie.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a menţionat că, în actuala formulă de calcul, noul timbru de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro 4 şi Euro 3. Pentru maşinile cu motorizări non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, valoarea timbrului de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual.
Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 şi Euro 3 formula de calcul ia în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică.
Pe de altă parte, taxa creşte pentru maşinile Euro 3 şi Euro 4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit ministrului Mediului, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul maşinilor pe motorină’.
Un element de noutate adus de ordonanţa adoptată de Guvern este că persoanele care doresc să cumpere maşini electrice vor beneficia de un ecotichet în valoare de 2.500 de euro.
Totodată, vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi a persoanelor cu handicap, Forţelor Armate, Poliţiei, Jandarmeriei, forţelor de securitate ale statului. Pe de altă parte, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.
Persoanele care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare.
În prezent, este în vigoare formula taxei auto, suspendată până la 31 decembrie 2012, şi reintrată în vigoare de la 1 ianuarie 2013, prin care există o reducere de 25% pentru autovehiculele cu motor Diesel prevăzute din construcţie cu filtru de particule.
Contribuabilii care, de la 1 iulie 2008, au plătit o taxă mai mare decât cea rezultată din aplicarea legii în vigoare pot solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.
Sursa: Agerpres