Hong Kong, locul unde iti afli viitorul

Aventura Cea mai buna mancare chinezeasca, shopping, plimbari inedite, toate la un loc pentru iubitorii de exotic De la zumzetul necontenit al zonelor pietonale pana la sclipirile nesfarsite ale neonului, printre zgarie-nori si mirosurile apetisante din restaurantele traditionale, Hong Kong te invadeaza senzual la orice colt de strada. Veti fi uluit si entuziasmat de contradictiile acestui oras chinezesc cu multiple influente occidentale. Dupa cativa ani de cadere economi



Aventura Cea mai buna mancare chinezeasca, shopping, plimbari inedite, toate la un loc pentru iubitorii de exotic

De la zumzetul necontenit al zonelor pietonale pana la sclipirile nesfarsite ale neonului, printre zgarie-nori si mirosurile apetisante din restaurantele traditionale, Hong Kong te invadeaza senzual la orice colt de strada.




Veti fi uluit si entuziasmat de contradictiile acestui oras chinezesc cu multiple influente occidentale. Dupa cativa ani de cadere economica, urmata de SARS, turistii au revenit aici in numar mai mare decat inainte, mai ales ca, in septembrie 2005 in Hong Kong s-a deschis primul Disneyland din Asia. si in ciuda celor 156 de ani de stapanire britanica, orasul ramane tipic chinezesc.

De fapt, este orasul favorit al oamenilor cu bani, fie ca sunt chinezi, turisti straini sau expati care lucreaza aici.



In mod ideal, ziua incepe cu o plimbare cu vaporul din peninsula Kowloon spre insula Hong Kong, deoarece privelistea dinspre apa a orasului de zgarie-nori este extraordinara. Nu trebuie sa ratezi Jardine House, un zgarie-nori argintiu de 52 de etaje (aflat la mica distanta de debarcaderul Star Ferry), decorat cu hublouri de vapor vechi, inaugurat in 1973 sub numele de Connaught Centre. Templul Man Mo, cel mai vechi si mai important din oras, este inchinat celor doi zei dupa care a fost denumit, iar in interiorul sau poti admira cele doua scaune pe care erau purtati idolii in timpul ceremoniilor traditionale. La fel de atragatoare sunt templele Tin Hau si Wong Tai Sin, locuri intesate de cantonezi care iti ghicesc viitorul. Foarte colorate si pitoresti sunt pietele de pasari, de pestisori aurii, de flori si de jad, tipice pentru Hong Kong.


Nici un turist nu scapa ocazia unei excursii pe Victoria Peak, care se inalta la 552 metri deasupra marii, mai ales ca acolo se poate ajunge direct din centrul orasului cu un tramvai vechi de 117 ani. De acolo poti admira cel mai bine cartierul de birouri, Victoria Harbour si peninsula Kowloon. In stilul caracteristic orasului, locul preferat de turisti pentru fotografii este terasa unui mall urias.

Cea mai buna bucatarie din lume

Ce-ar mai trebui sa stiti despre Hong Kong? Industria de film de aici este a treia ca marime din lume, dupa Hollywood si Bollywood. De asemenea, putini stiu ca in jurul orasului se afla 235 de insulite, una mai exotica si mai linistita decat cealalta. Favorita turistilor este Lantau, unde se afla manastirea Po Lin. Aici, se gaseste cea mai mare statuie a lui Buddha in aer liber, iar in templele portocalii slujesc calugari rasi in cap si imbracati in haine albe.


si, apropo de mancare chinezeasca, cea mai buna din lume se gaseste in restaurantele din Hong Kong, oras in care majoritatea locuitorilor sunt cantonezi. Este deja istorie faptul ca in Canton au fost mereu cei mai buni bucatari din China si odinioara erau adusi la curtea imparatului din Canton (actualmente numit Guangzhou) la Peking (acum numit Beijing). Se spune despre cantonezi ca traiesc pentru a manca, nu ca mananca pentru a trai.


Turistii straini merg mai intai la asa-numitele restaurante “dim-sum”. Servite de dinainte de rasaritul soarelui pana la cinci-sase dupa-masa, dim-sum, gustarile miniaturale cantoneze, sunt adevarate opere de arta. In bucataria cantoneza, exista 2.000 de tipuri de dim-sum, iar intr-un restaurant din Hong Kong se prepara cam 100 de tipuri pe zi. Abia apoi strainii incearca un restaurant chinezesc traditional, unde preparatele sunt foarte diferite de cele chinezesti servite in Romania.


Un alt motiv pentru care strainii sunt atrasi de Hong Kong ca de un magnet, pe langa bucataria cel putin originala, este statutul de port fara taxe al orasului. Nimeni nu vine aici fara sa cumpere ceva, mai ales ca totul, cu exceptia bauturilor alcoolice, tigarilor, parfumurilor, produselor cosmetice si masinilor, se vinde fara taxe de import. Politica locala incurajeaza competitia puternica intre centrele comerciale, asa ca magazinele stau deschise pana la orele 22. tineti minte ca aproape totul se negociaza si puteti obtine reduceri chiar si de 40% in magazinele de blanuri si de bijuterii. Cele mai bune zone de shopping sunt Causeway Bay si Admiralty, unde veti gasi absolut tot ce va doriti.

Ofertele agentiilor de turism

• HavanaTravel – de la 890 euro/pers./sejur. Tariful include: bilet de avion din Frankfurt, patru nopti cazare cu mic dejun la hotel Mayfair Garden***, tur de oras.

• Air France – bilet de avion Bucuresti – Paris – Hong Kong – aprox. 1.400 euro/pers. (cu taxe incluse).