atunci cand i-a venit ideea dezvoltarii unei afaceri in domeniul papetariei. In anul 1992, a observat ca activitatea comerciala incepuse sa se dezvolte, ceea ce ducea la o crestere din ce in ce mai mare a necesarului de mape, dosare, capsatoare sau perforatoare. Orice firma, de la cel mai mic SRL si pana la marile corporatii, au nevoie acuta de astfel de produse. „In plus, acum 12 ani mi-am dat seama ca in organizarea socialista a lui Ceausescu fiecare oras din tara dispunea de cel putin o librarie si de un magazin de metalo-chimice. Deci, aveam un potential imens de desfacere”, explica Horatiu Buzatu. Ca multe alte afaceri dezvoltate in ultimii 14 ani, cea a lui Buzatu a debutat in domeniul comertului cu papetarie. Impreuna cu Mircea Nistor a deschis firma Arhi Design, care la inceput a facut comert cu produse de papetarie importate din Italia si China si vandute in librariile din Oltenia si din intreaga tara. Calculul era cat se poate de simplu: un dosar costa 100 de lei si era vandut mai departe cu 130 de lei. „In anul 1995, m-am gandit ca decat sa cumpar un dosar cu 100 de lei mai bine sa il produc cu 75 de lei. Astfel, puteam concura mai bine pe piata cu preturi ceva mai mici”, spune Horatiu Buzatu. Insa pentru a reusi dezvoltarea unei capacitati de productie, avea nevoie de investitii. Din activitatea comerciala cu obiecte de papetarie din primii ani a reusit sa stranga niste bani pe care i-a investit intr-un teren. In anul 1995 acest teren a fost pus gaj la banca pentru obtinerea unui credit necesar investitiilor ce urma sa le faca. A urmat inchirierea unui atelier in Craiova, a cumparat o ghilotina din Germania si a infiintat societatea Interpa Prod, axata exclusiv pe productia de papetarie. „In acel an la ghilotina munceam chiar eu. Ne-am axat in primul rand pe productia de dosare”, spune Buzatu. Datorita acestei investitii afacerea a inceput sa creasca spectaculos. Pretul redus al produselor a atras comenzi din ce in ce mai mari, care au inceput sa creeze probleme furnizorilor de materie prima. La scurt timp dupa succesul inregistrat cu productia de dosare, Arhi Design si-a extins afacerea in zona rechizitelor scolare. Investitia majora a fost facuta in 1996, cand a fost achizitionata o masina de caiete, care in acest moment produce peste zece milioane de caiete anual. Cifra de afaceri a companiei s-a apreciat semnificativ, pentru ca in anul 1999 sa ajunga la circa 1,3 milioane de dolari. In anul 2003, grupul de firme Arhi Design inregistra insa o cifra de afaceri de peste 2,8 milioane de dolari. In aceasta zona a pietei concurenta este insa din ce in ce mai acerba. „Pe piata sunt foarte multe produse ieftine, importate mai ales din Turcia. Chiar daca produsele noastre sunt mai bune din punct de vedere calitativ,e foarte greu sa lupti pe piata cu produse al caror pret este foarte mic”, explica Buzatu. Cel mai dificil moment pentru firma s-a inregistrat in urma cu doi ani, cand proprietarii au facut o investitie de un milion de euro in utilaje, pentru care au contractat credite bancare. „Am avut mari probleme cu rambursarea ratelor, care erau foarte mari, si cu importurile pe care trebuia sa le facem. Din cauza faptului ca hartia din Romania este scumpa, in conditiile in care calitatea acesteia nu este cea mai buna, trebuie sa importam din Finlanda, Slovenia sau Italia”, spune Horatiu Buzatu. In primele opt luni ale anului 2004 cifra de afaceri a celor doua companii a fost de peste 2,4 milioane dolari.
buisiness start
Investitie: Pentru a demara o afacere similara, axata pe productie este nevoie de o investitie de 700-800.000 de dolari, iar asta numai in faza de inceput. Banii trebuie investiti in sediu, autoturism pentru distributie, ghilotina, masina pentru caiete.
Numar angajati: initial afacerea poate porni cu minimum trei angajati: un ghilotinist, un om care sa lucreze la masina pentru caiete si un sofer. Numarul angajatilor va putea creste pe masura ce afacerea se dezvolta.
Context de piata: concurenta este destul de acerba, pe piata existand firme care au investit in urma cu cativa ani in productia de papetarie. In plus, pe piata se vinde foarte multa marfa din import, mai ales din Turcia.
Alte sfaturi: Cei care nu au capitalul de pornire a unei astfel de afaceri este bine sa porneasca punand accentul pe latura comerciala. Gasirea unor producatori cu care sa se negocieze preturi bune si a unor canale de distributie si retail reprezinta un bun inceput. Investitii in capacitati de productie pot fi facute in anii urmatori, pe masura ce este acumulat capital. In plus, reteaua de distributie si retail dezvoltata in primii ani va conta foarte mult in momentul in care exista si capacitatile de productie.
Puncte tari/Puncte slabe ale afacerii
+chiar daca investitiile necesare dezvoltarii capacitatilor de productie sunt destul de mari, se poate demara afacerea punand accent exclusiv pe partea comerciala. Se ia marfa de la producator care este distribuita in retele de retail.
+piata de desfacere este destul de mare si acopera intreaga tara. In fiecare oras din Romania exista cel putin un magazin care vinde produse de papetarie. In multe dintre ele, mai ales in cele din tara, ajung inca destul de putini distribuitori. In plus, orice copil care merge la scoala are nevoie de rechizite.
-multi dintre cei care au demarat afaceri cu papetarie la inceputul anilor 90 au facut deja investitii in capacitati de productie. Concurenta devine din ce in ce mai acerba in aceasta zona si deja este destul de greu de intrat pe piata.
-investitia in utilaje este destul de mare, iar acest lucru este principalul factor care ii indeparteaza pe multi dintre cei care vor sa dezvolte capacitati de productie in aceasta industrie.
-in Romania hartia este destul de scumpa, iar calitatea este destul de slaba. Astfel, multi dintre cei care fac afaceri si au nevoie de hartie ca materie prima sunt nevoiti sa faca importuri din Uniunea Europeana.