Potrivit lui Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, automatizarea caselor de marcat reprezintă o discriminare la adresa persoanelor în vârstă, nefamiliarizate cu diligențele pentru a-și scana singuri cumpărăturile.
Pe de altă parte, a recunoscut faptul că aceste case beneficiază de asistență din partea personalului angajat al operatorului economic.
Casele de marcat automatizate, discriminatorii la adresa persoanelor în vârstă?
Președintele ANPC este de părere că ar trebui neapărat păstrate casele de marcat asistate direct de către casier, tocmai pentru ca aceștia să poată ajuta consumatorii atunci când au nevoie.
„Nu cred că alegerea are legătură neapărat cu a-ţi scana singur produsele. Cred, în acelaşi timp, că această automatizare ar fi trebuit să ia în calcul prezenţa la cumpărături a consumatorilor în etate, în vârstă, nefamiliarizaţi cu toate diligenţele de a-şi scana şi a-şi marca singuri cumpărăturile.
Or, la acest moment, cred că este o abordare discriminatorie din această perspectivă, dar, din discuţiile purtate cu o parte dintre reprezentanţii operatorilor economici ce implementează acest sistem, am înţeles, lucru pe care îl vom şi verifica, că aceste case beneficiază, totuşi, de o asistenţă din partea personalului angajat al operatorului economic. Cred că este imperios necesară păstrarea caselor asistate direct de casier, tocmai pentru a putea răspunde întrebărilor consumatorilor legat de o anumită cantitate, calitate sau orice altă informaţie ar avea nevoie legat de produsele achiziţionate”, a declarat acesta luni, 13 martie în cadrul unei dezbateri.
Abordarea monedelor electronice și a NTF-urilor din perspectiva protecției consumatorului
Cât despre modalitatea de abordare a monedelor electronice sau a NFT-urilor din perspectiva protecţiei consumatorilor, Horia Constantinescu a spus că, la acest moment, „există perspectiva unor acte normative care să reglementeze întreaga situaţie”.
„Este o situaţie nouă pentru industrie, în general, şi pentru comerţ, în sensul reglementării acesteia, pentru că la momentul la care aceste variante de monede virtuale au fost lansate nu s-a avut neapărat în vedere asimilarea acestora într-un sistem oficial. Dacă vă aduceţi aminte, pentru foarte mult timp, inclusiv Bitcoin sau alte monede similare au jonglat într-o zonă gri. La acest moment există perspectiva unor acte normative care clar reglementează întreaga situaţie. Nu cred, în acelaşi timp, că putem vorbi de NFT, sau ce ştiu eu că ar însemna NFT, şi anume achiziţionarea unor produse elaborate şi puse la dispoziţie eminamente într-un spaţiu virtual, atât timp cât el se gestionează exclusiv ca în Matrix”, a explicat el.
Prilej de mobilizare pentru apărarea drepturilor consumatorului
Luni, 13 martie, Asociaţia Sută la Sută Românesc a organizat, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, o dezbatere despre protecţia şi drepturile consumatorilor din România.
Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului este marcată anual pe data de 15 martie, cu scopul de a sensibiliza opinia publică în ceea ce privește importanța cunoașterii drepturilor consumatorilor din întreaga lume. Este, de asemenea, o bună ocazie de mobilizare pentru protejarea acestora.