”Prețurile pot fi stabilite de oricare dintre comercianți la orice dimensiune, comerțul european este liber. A nu se face, însă, confuzie cu acțiunile desfășurate de autoritatea noastră cu referire la comerțul de combustibil unde prețul era modificat în timp ce consumatorul se afla la coadă. Absurd, șoferul nu mai avea niciun fel de predictibilitate de la momentul în care se hotărea să achiziționeze până când ajungea la casa de marcat”, a subliniat Constantinescu.
Lupta antispeculă
”În acest moment, împreună cu Consiliul Concurenței, la inițiativa premierului, se discută un act antispeculă, pentru a bloca majorările artificiale. Nu este normal ca în perioadele acestea, așa cum masca facială ajunsese la 25 de ron în pandemie, ca unii operatori economici să profite de acest fenomen”, a mai declarat președintele ANPC.
De asemenea, Horia Constantinescu a mai informat că există există și o inițiativă legislativă privind o lege asupra achiziționării produselor alimentare din producția autohtonă.
”Se prevede ca statul român să creeze o sumă de antrepozite, de produse alimentare, pentru că producătorilor români le lipsește piața de desfacere. Ei au ajuns să depindă de lanțurile marilor retaileri”, a mai spus Constantinescu.
”Fie că vorbim de penitenciare, spitale, de unități militare, acestea pot să ofere, de fapt, o piață de desfacere permanentă. Legea este în Parlament, din păcate Guvernul României s-a opus acesteia pentru că i s-a părut că este neeuropeană. Atât timp cât nu vorbesc de o discriminare la raft în sensul favorizării produselor românești, pot oferi acestora prin propriul sistem o piață de desfacere. Practic, oblig unitățile de stat să achiziționeze exclusiv produse românești”, a apreciat șeful ANPC.
Importanța calității produselor
Pentru Horia Constantinescu este clar că niciunul dintre producătorii români nu reușește să ajungă cu anvergura și cantitățile pe care și le dorește pentru gama de produse la raft.
”În piețe sunt de fapt legume și fructe provenite din spațiul comunitar sau extracomunitar vândute la adăpostul carnetului de producător. În urmă cu 2 luni, am demarat o procedură de evaluare a produselor aflate pe tarabele piețelor, urmând să facem un control încrucișat – să verificăm dacă există o jumătate de rond cu răsaduri la adresa pretinsă din certificatul de producător. Aveam să descoperim că nu în curțile producătorului se afla locul de unde să poată fi aduse legumele în piețe, ele proveneau din structurile de comerț angro cu legume și fructe.”, a anunțat președintele ANPC.
Constantinescu ne-a reaintit și faptul că, pentru a putea reporni ceva, acelui lucru trebuie să-i oferi spațiu de manevră. ”Producătorul român are nevoie de o piață de desfacere predictibilă. În perioada de supraproducție de roșii din timpul verii vom citi din nou în presă că au fost date drept mâncare animalelor sau că produsele supradimensionate, în sensul cantității acestora, vor deveni marfă ce va face subiectul risipei alimentare”, a afirmat Horia Constatinescu.
”ANPC-ul veghează la calitatea produselor și la conformitatea afirmațiilor. Nu au fost puțini cei sancționați pentru că afirmau la raft, sau în piețe, pe etichetă, că unul dintre produse este românesc, dovedindu-se ulterior că produsul nu avea nicio legătură cu România”, a mai spus șeful ANPC.