Fostul secretar general al ANI, Horia Georgescu, a fost numit astăzi președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), în urma concursului și a interviului susținut de către acesta.Bogdan Stan va ocupa funcția de vicepreședinte.
Horia Georgescu are 35 de ani și înainte de a fi secretar general al ANI, a ocupat timp de trei ani funcția de Specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost responsabil pentru investigațiile financiare ce țin de protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.
De asemenea, el a ocupat succesiv funcția de consilier sau consilier personal al Ministrului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, respectiv, al Ministrului Justiției.
Primul președinte al ANI a fost Cătălin Macovei, care a colaborat cu Georgescu în calitate de secretar general al acestei instituții.