Hornbach Holding AG, unul dintre principalii operatori de magazine de bricolaj din Europa, a raportat în anul financiar 2011-2012, început la 1 martie 2011 şi finalizat la 29 februarie 2012, o creştere cu 6,2% a vânzărilor consolidate, la 3,2 miliarde de euro. Veniturile operaţionale (EBIT) au crescut, de asemenea, cu 6,3%, ajungând la 169,1 milioane de euro. Compania, înclusă în cadrul indicelui bursier S-Dax, şi-a atins astfel estimările în ceea ce priveşte vânzările şi veniturile, crescându-şi în acelaşi timp competitivitatea pe piaţă. Acest lucru este valabil în special pentru magazinele din Germania, care au consemnat o creştere peste ritmul înregistrat la nivelul întregului sector, extinzându-şi cota de piaţă de la 8,8%, la 9,2%.

Vânzările magazinelor din cadrul grupului Hornbach au crescut cu 2,8% în anul financiar 2011-2012, fără a lua în calcul unităţile nou deschise sau cele închise, după ce în anul financiar precedent creşterea a fost de 2,6%. Hornbach a raportat o majorare puternică în Germania, unde vânzările magazinelor au crescut cu 5,8%, cea mai mare creştere de la listarea la Bursă a Hornbach Baumarkt AG (parte a Hornbach Holding AG) în noiembrie 1993. Prin comparaţie, sectorul de bricolaj din Germania a înregistrat o creştere de doar 1% în perioada ianuarie – decembrie 2011, în timp ce vânzările din magazinele Hornbach  în aceeaşi perioadă au crescut cu mai mult de 7 procente.  

"Pentru noi, anul financiar 2011-2012 a fost extraordinar!”, a declarat Albrecht Hornbach, Preşedintele Consiliului de Administraţie al  Hornbach Holding AG, în timpul prezentării rezultatelor companiei în Frankfurt. El a caracterizat veniturile companiei ca fiind "remarcabile”.

Veniturile operaţionale (EBIT) în cadrul celui mai mare subgrup, Hornbach Baumarkt AG, ale cărui 134 de magazine prezente în 9 ţări au depăşit pentru prima dată vânzări de 3 miliarde de euro, au ajuns la 128,4 milioane, în creştere cu 7,8% faţă de perioada precedentă. Această creştere a fost determinată de corelarea vânzărilor mai mari cu stabilizarea marjei brute şi îmbunătăţirea cheltuielilor din magazine.

Hornbach Baustoff Union, unul dintre cele trei subgrupuri ale companiei, care în acest moment operează 24 de magazine de construcţii în sud-vestul Germaniei, şi-a majorat veniturile operaţionale (EBIT) cu 16,5%, la 3,8 milioane de euro.  

Situate la 39 de milioane de euro, veniturile operaţionale (EBIT) ale subgrupului Hornbach Immobilien AG au depăşit uşor cifra de anul trecut.  

"Creşterea veniturilor în ultimul an financiar este cu atât mai importantă dacă luam în calcul investiţiile de zeci de milioane de euro derulate în proiecte strategice, unul dintre acestea fiind extinderea zonei de retail online”, a mai spus Preşedintele Consiliului de Administraţie.

Până la 15 noi magazine şi relocări planificate pentru următorii doi ani

Hornbach Group şi-a majorat investiţiile cu 50 de milioane de euro în anul financiar 2011-2012, la 162,9 milioane de euro, în acelaşi timp îmbunătăţind şi structura capitalului. Rata capitalizării la nivel de grup a crescut de la 43,1% la 45,9%.

“Volumul mare de lichidităţi, care se ridică la peste 400 de milioane de euro, împreună cu gama de instrumente financiare de care dispunem, ne asigură o flexibilizare a investiţiilor realizate pentru creşterea companiei”, a adăugat Albrecht Hornbach.

Prin deschiderea a trei noi magazine, Hornbach a atins un randament maxim în ceea ce priveşte numărul de magazine estimate pentru a fi inaugurate în anul financiar 2011-2012.  

Planurile pentru următorii doi ani vizează construirea a 15 magazine noi, unele dintre acestea în locul unor unităţi deja existente, expasiunea continuând în ţările europene. Hornbach Group, care are un total de 14.320 de angajaţi  (la data de 29 februarie 2012  – plus 4%), are un buget de investiţii cuprins între 200 şi 250 milioane de euro  pentru următorii ani financiari 2012/2013 şi  2013/2014.