BERBEC Modul în care vezi şi înţelegi societatea, pe cei din jurul tău se schimbă în bine, astăzi. Încerci, chiar dacă nu te caracterizeză, să iniţiezi alianţe, cooperări, lucrul în echipă, sigur pe Skype! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi aşa, pe nepusă masă, mai gândeşte-te. Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Un anumit procent dintre Berbeci primeşte o informatie neaşteptată, plăcută, însă, sau o convorbire pe mobil neanunţată cu o personă interesantă. Fii atent la păcăleli! Tu spală-te pe mâini, ei îți spală creierul!

TAUR Astăzi te poţi izbi de un zid de neînţelegeri produse de vicii de comunicare. Păstrează-ţi calmul şi zâmbetul pe buze, încearcă să fii atent, precis şi clar şi amână toate deciziile importante! Majoritatea scenariilor şi planurilor de viitor, atât în activitate cât şi în viaţa personală, suferă din cauza situațiilor produse de Venus și de Uranus, care sunt în zodie. Nu ai frică, păstrează speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Poate, mâine!

GEMENI „Eschiva” este tactica zilei de azi. Trebuie neapărat să te distanţezi, să ieşi din cercul vicios şi de sub imperiul tensiunii. Condiţia reuşitei tale este să fii obiectiv, calm şi moderat! O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării, decât lucruri serioase. Pe seară, o perioada bună pentru planificarea activităţii de… distracţie şi mici achizitii pe net, poate şi un film nou. Nu te păcălește nimeni, oricum ești păcălit de ăștia cu coronavirusul lor cu tot!

RAC Prudenţa excesivă şi teama de a fi din nou decepţionat te reţin astăzi. Este bine şi aşa, cine nu se aruncă în apă, nu se îneacă, se spune în Orient. Atenţie la posibile probleme sociale! Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Mai pe seară, Luna iţi aduce o oportunitate neşteptată. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia, alegerea ta să fie justă.

LEU Astăzi trăirile tale sunt între un maxim de stăpân al junglei şi un minim de pisoi uitat în gară! Dinamic, ca un seismograf în Japonia, poţi să realizezi, sau să ratezi, o mulţime de treburi! Conjunctura arată că astăzi este o zi rapidă. Repede vine, repede trece! Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doreşti, de fapt. Nu ai timp! Astăzi timpul trece foarte repede, confiscat de grijile cotidiene și de păcălelile inevitabile!

FECIOARĂ Stelele indică că o parte dintre nativi au probleme sentimentale. Au căzut în borcanul cu melancolie şi nici nu mai râd la bancurile şefului, online. Grav, foarte grav, dar trece repede! Răbdare… Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te, sigur, după munca de la domiciliu – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Şi cine se distrează nu este melancolic, nu se îmbolnăvește, statistic vorbind!

BALANŢĂ  Nu mai regreta, nu mai analiza trecutul! Ce a fost, a fost, astăzi trăieşte în realitate, fă-ţi planuri corecte, sigure, pentru că singura posibilă cale către o viaţă mai bună este în viitor. În aceeaşi ordine de idei, dimineaţa ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lăsa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi, sigur, dacă poţi şi este momentul.

SCORPION Reflectezi că unde-i unul, nu-i putere… Te uiţi în jur, la familie, să vezi cu cine să faci o alianţă, cu cine ai interese comune.  Stelele spun să-ţi îndrepţia atenţia către semnele de aer şi de foc! Astăzi este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita norii negri care par că se adună. E semn de furtună, dar cu sistemul de alianţe pe care încerci să îl pui la punct şi cu norocul tău providenţial o să duci corabia de casă în port, fie că prin termenul de „corabie” este vorba de activitatea profesională, sau de domeniul sentimental.

SĂGETĂTOR Discuţiile pe care le porţi azi, la serviciu, acasă, sunt mai importante decât par. Fii atent la nuanţe, nu da speranţe nejustificate, dar nici nu te abţine de la promisiuni. Fii binevoitor! În această perioadă este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică, sau chiar agresivă. Evită, de asemenea, orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poți constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul, lucrezi la domiciliu. Păcălește și tu pe cine poți!

CAPRICORN Analizezi unele detalii ale vieţii tale. Nu eşti foarte fericit, relaţiile tale sunt mediocre, ai nevoie de mai mulţi bani. Lasă obsesiile, caută soluţii, cere sprijin celor din jurul tău! Dar, ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate, ci doar din lipsă de activitate, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. În situaţia în care vrei să iei atitudine, ceea ce nu te sfătuim, “câinii latră, caravana trece”,  consultă-te astăzi cu cei născuţi sub semnul Gemenilor.

VĂRSĂTOR Dacă ai o întâlnire sentimentală şi îţi faci mari speranţe, sau, în general, de trecut un prag, aceasta este ziua. Eşti norocos, convingător şi abil, iar conjunctura indică şanse bune! Dacă vrei să ai dreptate, să prevalezi în relaţiile umane, aceasta este ziua! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Păcălelile se țin lanț, dar sunt dintre cele comice.

PEŞTI Evită mişcările bruşte, la propriu şi figurat. Eşti predispus la contracţii muşchiulare şi indiscreţii. Nu este o zi rea, trebuie să fii doar atent la mişcări şi politicos cu cei din jur. Nu trebuie sa faci cheltuieli importante şi atenţie unde ce comanzi pe net. Nu da cu împrumut bani, nu lua cu împrumut, ocoleşte cazinourile şi casele de pariuri online!