Atenție, Mercur retrograd!
Luna Martie începe bine, dar de pe 6 martie, până pe 26 ale lunii, Mercur este retrograd, în Zodia Peștilor. Societatea actuală se bazează pe comunicare. Așa că Mercur, responsabilul celest cu comunicarea, fiind retrograd, poate să încurce, să indice neînțelegeri și neîmpliniri, dacă nu chiar necazuri, în mai toate domeniile vieții. Dar, în special nativilor din Zodia Peștilor.
Pe 20 martie la ora 23:58:28, la miezul nopții, deci, este echinocțiul de primăvară, Anul Nou pentru mai multe popoare din Orient. Soarele trece, în mod convențional, din Zodia Peștilor, ultima din zodiac, în Zodia Berbecului, prima zodie din zodiac. Se intră într-un nou an astrologic, al lui Jupiter, anul norocului. Până la reforma calendarului a lui Iulius Caezar, din anul 48 înainte de Hristos, anul începea cu echinocțiul de primăvară, care cădea pe 1 martie. Mărturie stau lunile octombrie, noiembrie și decembrie, adică a 8-a, a 9-a și a 10-a lună, după echinocțiul de primăvară, după luna martie.
BERBECUL (21 martie – 20 aprilie) Atenție la impulsurile revoluționare ale lui Uranus, de a te băga, cu mult tupeu, în afaceri pe care nu le cunoști, asta până pe 7 ale lunii, când planeta grea trece în Taur, să le dea de gândit și altora. O lună plină de oportunităţi, de prilejuri de afirmare în meserie, sau profesie. Banii sunt mediocru aspectaţi în prima parte a lunii, dar, după echinocțiu, în zodia proprie, ai mai multe șanse.
TAURUL (21 aprilie – 20 mai) Luna martie este, pentru zodia Taurului, o perioadă a efortului şi a realizărilor profesionale. Îl ai pe Marte în zodie, toată luna, care îți dă energie și un pic de agresivitate. Pe 7 martie îți intră și Uranus în zodie, nu te băga în afaceri pe care nu le cunoști. Realizări mai accentuate în prima parte a lunii. Dar şi a doua parte este la înălţime, să nu ai grijă. În prima jumătate a lunii trebuie să eviţi sentimentele puternice şi inevitabile, este adevărat, dar negative, ca gelozia şi invidia. Cultiva prieteniile, relaţiile sociale și de serviciu, gaşca de prieteni! Perioada este favorabilă legăturilor sociale, iar conjunctura înlesneşte acest lucru.
GEMENII (21 mai – 21 iunie) Nicio planetă în zodie, Luna trece repede, între 13 și 15 ale lunii. Coordonatele lunii martie sunt veselia şi lipsa de griji. Nu că responsabilitatea şi seriozitatea ar fi marile tale calităţi, dar configuraţia astrală este binevoitoare cu inconsistenţii şi guralivii nativi din zodia Gemenilor. Dar este o perioadă de austeritate, planeta ta guvernantă, Mercur este retrogradă, nu investi, nu face cumpărături mari, pentru firmă, sau pentru tine.
RACUL (22 iunie – 22 iulie) Nicio planetă în zodie, Luna tranzitează zodia ta între 15-17 martie. Este timpul unor decizii importante şi dacă ai tărie de caracter o să dobândeşti multe avantaje care pot contribui la mărirea veniturilor şi întărirea familiei. Ai mai mult noroc ca de obicei, spune Jupiter, poate îl fructifici. Puterea ta de convingere şi implicarea în lucruri şi proiecte de anvergură sunt bine sprijinite de Saturn, Marte și Jupiter.
LEUL (23 iulie – 22 august) În luna martie 2019, ai timp şi pentru muncă şi pentru carieră pentru că îți gestionezi bine timpul. Mercur, chiar așa retrograd, în sectorul comunicării îţi oferă pe tavă ponturi, aşa că nu ai decât să-ţi pui în valoare calităţile şi să atragi simpatiile anturajului. Banii sunt în toane bune, bine configuraţi. Atenţie, dragă Leule sau frumoasă Leoiacă, trebuie să profiţi şi să faci economii punând deoparte banii albi, pentru zile negre. Toată lumea știe că ești generos, dar nu exagera!
FECIOARĂ (23 august – 22 septembrie) Nu trebuie să faci nicio cheltuială foarte mare, nicio investiție importantă, pe Mercur retrograd. Dar, mai multe planete şi indicatori astrologici îţi sunt favorabili. Poţi reuşi în activităţi legate de comețul cu amănuntul dar şi în administraţie. Banii sunt bine aspectaţi, mai ales că primeşti o sumă de bani–surpriză! Noua ta viziune asupra relaţiilor sociale de la serviciu încurajează flirturile mai neserioase şi efemere, la team-building, de exemplu, sau la serbările primăverii.
BALANŢĂ (23 septembrie – 22 octombrie) În luna martie, încet-încet te obişnuieşti cu noua ta imagine, de ”jucător la risc” în cursa vieţii şi nu te mai simţi ca într-un roman de aventuri, tensiunea revine la normal şi începând din perioada echinocțiului chiar te plictiseşti. Veniturile, banii sunt bine aspectaţi în prima parte a lunii. Nu te implica în parteneriate și asociații în care tu ești cu investițiile și munca, ceilalți cu dividendele.
SCORPIONUL (23 octombrie – 21 noiembrie) Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ți asumi obligaţii pe termen lung. Banii sunt favorizaţi în a doua decadă a lunii, în special. Dacă ai ceva de încasat, arierate, sau altceva, insistă în acea perioadă. Carisma şi optimismul propriu zodiei te ajută mult, dar şi sociabilitatea şi pasiuniile tale – te fac să întâlneşti persoane foarte interesante în domeniul muncii tale, care îți împărtășesc doctrina profesională. Și nu numai…
SĂGETĂTORUL (22 noiembrie – 21 decembrie) Cu Jupiter în zodie, ai mai multe realizări în muncă, notabile, mai ales în prima parte a lunii. Emoţional, poți să treci printr-un proces de emancipare şi de recunoaştere raţională a visurilor şi dorinţelor tale din domeniul muncii, profesiei, carierei tale. Banii sunt bine aspectaţi la începutul şi la sfârşitul lunii. Nu munci mult, muncește eficient, așa o să ai rezultate mai bune!
CAPRICORNUL (22 decembrie – 19 ianuarie) În prima zi a lunii martie Venus te părăsește, trece în Vărsător. Cu Saturn în domiciliu și cu eternul Pluton, planeta plutocraților, în zodie, în luna martie ai o situație profesională bună. Mult entuziasm şi o privire mai filozofică asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile evenimentelor şi să treci cu brio peste obstacole, fie că se numesc termene, interviuri sau date de producție. Prietenii te sprijină, colegii de serviciu te ajută. Este o perioadă în care nu trebuie să te lași descurat de micile nerealizări, sau de întîrzierea finalizării unor proiecte.
VĂRSĂTORUL (20 ianuarie – 18 februarie) De pe 2 martie ai pe Venus în zodie, atenție la oportunități. Nu lăsa să îţi scape o ocazie în jurul tranzitului Lunii prin zodie, 3-5 martie. Banii chiar dacă sunt suficienţi, nu-ţi satisfac capriciile şi utopiile tehnologice. Nu cumpăra tot ce este la modă, ultimul răcnet, de obicei noutățile costă foarte mult și nu sunt verificate de o perioadă de utilizare! Este momentul să fac o paranteză ca să atrag atenţia tuturor zodiilor, de orice sex şi orientare sexuală, să nu cumva să facă enorma greşală să decepţioneze, sau să înşele un Vărsător şi, mai ales, o Vărsătoare. Represaliile sunt disproporţionate şi adesea dor multă vreme…
PEŞTII (19 februarie – 20 martie) Cu Soarele, până pe 20 martie și Neptun în zodie, relaxează-te şi încearcă să nu mai porți de grijă altora, mai ales că, până la urmă, nimeni nu-ți mulțumește. Influenţa lui Neptun este aliatul numărul unu în ceea ce priveşte banii. Intuiţia te conduce să faci rost de bani în cele mai diverse moduri. Ai posibilitatea să achitaţi datorii mai vechi, nu mari, dar care îți stăteau pe inimă.