BERBEC Atenţie la implicarea financiară şi juridică. Dimineaţa, la munca ta, fii foarte prudent dacă semnezi ceva, mai ales la bancă, la leasing, asigurări, sau în magazine. Citeşte cu răbdare contractul, garanţia etc. Pentru unii dintre Berbecii cei rapizi este o zi benefică înţelegerilor de tot felul, semnării hârtiilor, contractelor, finalizarii situaţiilor cu caracter legal, sau orice este legat de jurisprudenţă.
TAUR Astăzi te grăbeşti ca să-ţi atingi obiectivele propuse, la serviciu. Dar, trebuie să mai schimbi ceva din rutina cotidiană a vieţii, să-i dai puţină strălucire şi picanterie! Trebuie, neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi să iei imediat măsurile necesare. Ziua nu este cea mai bună din tot anul, dar de departe, nici cea mai proastă!
GEMENI Trebuie să reduci acceleraţia vieţii, ritmul infernal corporatist nu se potriveşte cu rigorile anotimpului rece. Comunicarea este punctul tău forte, dar astăzi nu insista prea mult! Zi placută și favorabilă pentru mai toate activitatile. „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste, sau război. Vrei să ai o viaţă plăcută, să ai un răspuns bun, armonios de la cei din jur. Luptă pentru asta!
RAC Viaţa ta profesională seamănă cu un maraton. Dacă rezişti, termini cursa, câştigi! Simţul tău posesiv ţinut prea mult în frâu se pot răzbuna astăzi. Doreşti neapărat să obţii „ceva” de la „cineva”!
Sfatul meu este să fii mai atent, decât de obicei, la tot ceea ce înseamnă parteneriat, fie că este vorba de afaceri, fie de dragoste, sau de amândouă. O informaţie te luminează la propriu şi la figurat.
LEU Eşti inspirat şi motivat şi mergi drept înainte, nimeni nu poate sta în calea ta! Hotărât şi cu capul sus, atragi şi pe alţii să ţi se alăture. Dar, eşti convins că mergi în direcţia bună? Configuraţia stelelor arată o perioada relativ favorabilă, mai ales in ceea ce priveşte profesia şi ascensiunea socială. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior poți găsi calea.
FECIOARĂ Formă bună şi probleme puține la serviciu! Poţi face faţă situațiilor din domeniul activității tale. Câteva surprize plăcute şi unele mai puţin plăcute, situaţii care evoluează spre întorsaturi neaşteptate, sunt deliciile zilei de azi. In rest, aceiaşi oboseală cotidiană, aceiaşi viaţă, aceiaşi plictiseală existențială, aceiași respingere față de cei pe care îi vezi la televizor. Déjà vu!
BALANŢĂ Astăzi eşti bine-dispus şi ai o mare putere de muncă, dar te apasă grijile legate de viitor. Tot azi poţi primi o veste favorabilă pentru una dintre problemele la care te gândeşti mai mult. Zi incertă şi uşor disarmonică până la orele prânzului, apoi totul intră în echilibru. Totuşi, nu este o zi critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. La serviciu stăpâneşte-ţi pornirile extravagante, sau excesiv de vanitoase.
SCORPION Gândeşte-te de trei ori şi vorbeşte o dată! Astăzi, la locul tău de muncă, trebuie să-ţi stăpâneşti dorinţa de revanşă, alege cu grijă căile de atac şi momentele de agresivitate. Urmează-ţi interesele prin iscusinţă! Tenacitatea şi răbdarea aduc rezultate! Astăzi trebuie doar să zici mulțumesc, pentru ca treci printr-o perioadă în care ajutorul vine de unde nici macar nu te aşteptai!
SĂGETĂTOR Eşti optimist şi vrei să ai o viaţă lipsită de griji! Dar, eşti atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Astăzi nu te repezi să cataloghezi persoanele din jurul tău, poţi să greşeşti! Există o legătură logică, cauzală, în viaţa ta. Limitează-te doar la activităţile de rutină şi evită eforturile şi deplasările care nu sunt absolut necesare. O dimineaţă obositoare, dar poate cu ceva realizări, finalizări.
CAPRICORN Vezi departe, îţi faci planuri bune profesionale şi câştigi timp, la serviciu. Mai multe date şi semnale te fac încrezător în forţele proprii şi în viitorul intereselor tale! Evită discuţiile lungi şi fără rost, dar nu fi concis ca un automat care spune ora. Pildele, povestioarele, bancurile şi mai ales tăcerile cu subînţeles sunt mai grăitoare decît o mie de discursuri meşteşugite! Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ceea ce faci.
VĂRSĂTOR La serviciu, micile tracasări cotidiene, faulturile de joc, te enervează astăzi disproporţionat. Încearcă să nu aduci acasă această povară psihică negativă, calmează-te şi zâmbeşte către cei dragi! Cu toate că vrei să dedici a doua parte a zilei celor dragi şi apropiaţi, familiei şi prietenilor, gândurile tale sunt tot la afaceri, la birou. Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante!
PEŞTI Ai tendinţa, naturală, să dai vina pe alţii! Bravo, după ce ieşi basma curată, vezi să-ţi îndrepţi cu eleganţă şi iscusinţă greşelile comise. Mai ales la serviciu, unde nimic nu se uită! Tu stai la locul tău şi nu te apuca de schimbări esenţiale – nu este încă timpul! Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale.