Horoscop 13 octombrie! O zodie este la un pas de dezastru: Nu risca nimic în această zi de marți 13
BERBEC Decât să-ţi risipeşti energia aiurea, mai bine ajută pe cineva din familie, pe cei dragi. Întreabă-i, vorbeşte cu ei, află ce îi doare şi ce griji mai au. Rufele murdare se spală în familie! Evita nerăbdarea şi graba, mai ales la orele serii. Totul se rezolvă cu bine, din fericire, statistic vorbind. O veste, sau o întâlnire îţi poate face mare plăcere. Proiectele începute astăzi pot aduce rezultate excelente. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ţi asumi obligaţii pe termen lung.
TAUR Ai certitudinea, încredinţarea, siguranţa, că ai dreptate. Trebuie să comunici cu cei din jur şi să-i faci părtaşi de convingerile tale, care pot fi acceptate, dacă nu sunt interese contrare! Distreză-te cât poţi că acum vine iarna şi parcă nu-i aşa de plăcut să dansezi cu schiurile în picioare. Sigur după orele de program, după activitatea zilnică. Astăzi dumireşte-te pe ce lume te afli şi care este iubitul, sau iubita de săptămâna asta. La cei solo mă refer! Taurinele cele frumoase sunt ceva mai dezavantajate pentru că multe milioane de barbaţi tineri sunt plecaţi din ţară la dracu’ cu carţi, Doamne, iartă-mă, să facă bani – şi asta se simte pe piaţa amorului!
Horoscop 13 octombrie! O zodie este la un pas de dezastru: Nu risca nimic în această zi de marți 13
GEMENI Vremea capricioasă te influenţează negativ. Astăzi ocupă-te mai mult de tine, după orele de program. Tratamente cosmetice de întreţinere, mişcare, masaje, sauna, coafor. Haide, nu costă o avere! Astăzi eşti cât poţi tu de interesant, vesel şi inteligent – convinge-i de aceasta şi pe cei din jur. Eşti făcut din pulbere de stele. Străluceşte şi adu optimism şi bine în jurul tău. Nimic nu se compară cu un zâmbet. Binele aduce bine, răul aduce mai mult rău. Nu te enerva, nu riposta, nu fi agresiv, lumea este aşa cum este şi nu poţi să o schimbi. Dar poţi să încerci, măcar înjurul tău! După o dimineaţă densă şi evident obositoare, stelele îţi recomandă să te relaxezi, să faci puţin sport, poate sală, poate sauna. Rebuie să ai grijă de corpul tău, dacă vrei să te slujească bine!
RAC Astăzi vezi lucrurile de o manieră mai optimistă şi cei din jur apreciază acest lucru. Încearcă să păstrezi acest mod de exteriorizare, zâmbeşte, ca un semnal că eşti un companion plăcut, un om al păcii. Este timpul unor decizii importante şi dacă ai tărie de caracter o să dobândeşti multe avantaje care vor contribui la întărirea familiei, cam neglijată în ultimul timp. Rezolvă cu mult calm discuţiile cu sexul opus – diplomaţia şi intriga au rezolvat infinit mai multe probleme decât violenţa şi războaiele. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Nu risca nimic în această zi de marți, pentru că Jupiter este un pic supărat. Ei, nimic personal, treburi din Olimp!
LEU O zi plăcută, dar obositoare. Râsul tău puternic, în cascade, punctează victoria! Încă o zi în care vanitatea ta leoniană este satisfăcută. Astăzi, pe plan sentimental, sau al relaţiilor umane, poate, sociale. O zi mai obositoare decât de obicei. La serviciu, poate şi acasă, ceva s-a încurcat şi lumea aşteaptă să rezolvi tu. Dacă tot îţi place să faci pe şeful, atunci trebuie să suporţi şi micile răscoale ale supuşilor. Dar, ai succes! Oricum ei te iubesc, pentru că leii, am spus-o de nenumărate ori, ca un mare iubitor de pisici ce sunt, ei bine, ce sunt Leii decât nişte pisici foarte mari! Atât leii cât şi pisicile sunt singurele feline care torc, iar o legendă africană spune că neamul pisicesc s-a născut dintr-un strănut al leului primordial. Cu bagajul cultural îmbogăţit te poţi întoarce la lucru, pentru că am spus, ai o zi obositoare.
Horoscop 13 octombrie! O zodie este la un pas de dezastru: Nu risca nimic în această zi de marți 13
FECIOARĂ Ai unele proiecte, idei, mai îndrăzneţe pe care chiar vrei să le pui astăzi în practică. Ai noroc, stelele te ajută! Încerci, cu greutate, să păstrezi un secret despre domeniul sentimental. Magnetismul personal este în creştere. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută în anturaj, sau în familie. Nu-ţi lăsa interesele personale pentru mai târziu, în favoarea prietenilor sau rudelor. Nu lua nimic foarte în serios, joacă-te, fii vesel şi bucuros. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Mici probleme cu sănătatea, dar se pot rezolva repede. Poate cu o aspirină, cel mai răspândit medicament din lume. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii.
BALANŢĂ Astăzi trebuie să te menajezi un pic, mai ales evită efortul fizic. Pe planul relaţiilor umane este timpul unor clarificări. Pune lucrurile la punct înainte să te surprindă neplăcut! Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. Pentru nativii seniori din Balanţă este o perioadă complexă cu multe de făcut şi cu multe amintiri. Balanţele părinţi au de tras pentru copii lor. Dar ce dulce povară! Câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate. Planeta Venus, protectoarea ta, avantajează munca artistică şi creaţia. Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate, poate vei simţi un nou impuls, o nouă stare; idei şi concepte noi iţi sunt la îndemână. Pe de altă parte, Saturn indică, ca un ceas rămas în urmă, întârzieri şi amânări!
Horoscop 13 octombrie! O zodie este la un pas de dezastru: Nu risca nimic în această zi de marți 13
SCORPION Eşti prea sobru, intimidezi familia, pe cei din jur! Fii mai flexibil, zâmbeşte mai mult şi spune bancuri, te pricepi, nu glumă! Prieteni, sau rude, te vizitează astăzi, poate, cu veşti bune. Poţi, însă să iei unele decizii importante în această perioadă. Astrele te favorizează, totuşi, în domeniile legate de proprietate şi mici afaceri personale în participaţie. Pe de altă parte, domneşte o mare tensiune în legătură cu nişte termene, sau praguri. Schimbarea care pare că are loc în sufletul tău, este doar de suprafaţă, de fapt răspunzând unor comandamente sociale. Este vorba de mimetism social, nu de cine ştie ce trăiri complexe, sau mistice!
SAGETĂTOR Pot fi unele tensiuni produse de defecte de comunicare. Trebuie să dai mai multă atenţie familiei, parteneriatului sentimental. Nu lăsa să devină probleme greu de rezolvat, implică-te astăzi! Supravegheză-ţi regimul alimentar, mai ales dacă eşti în călătorie. Radio Erevan este întrebat: călătorie este şi drumul până la serviciu? Răspuns: depinde dacă te duci, sau te întorci! Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astăzi este bine să vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Nu-ţi lipseşte ambiţia şi energia, dar în conjunctura actuală, astrală şi de la locul de muncă, nu-ţi foloseşte la nimic, singura cale de urmat este „politica struţului”. Conjunctura se schimbă, situaţia se schimbă, oamenii se schimbă, totul se transformă, aşa că poţi avea şi o perspectivă mai bună!
Horoscop 13 octombrie! O zodie este la un pas de dezastru: Nu risca nimic în această zi de marți 13
CAPRICORN Păstrează ziua în limite obişnuite. Nu te lăsa sedus de promisiuni generoase şi de vorbe meşteşugite. Evită tot ce este exagerat, neobişnuit, ciudat. Limitează-te la activitatea ta normală. Nu te da mare în probleme pe care nu le ştii. Ai prostul obicei să „abureşti” oamenii adică să vorbeşti pe lângă subiect. Dacă eşti politician este normal, dar ce te faci dacă eşti un simplu salariat? Bună întrebare! Mercur este afectat, aşa că poţi să ai o nişte ocazii de care să-ţi fie ciudă, mai târziu. Configuratia astrologica iti indică sa nu te repezi să tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru că lucrurile se pot lamuri. Puţintică răbdare, domnule, vorba lui Cragiale! Pe seară, îţi place din nou să monopolizezi atenţia anturajului.
VĂRSĂTOR Te simţi în relativă siguranţă, calm şi motivat şi acest lucru este productiv. Se poate spune că este o zi liniştită. Poate unde te-ai deconectat de la sursele media de toxicitate psihică! Toată lumea şi deci şi o bună parte dintre nativii din Vărsător, este convertită la religia cumpărăturilor de toamnă-iarnă. Ca să nu rămâi în contemplare sau meditaţie, este bine să-ţi faci un plan amănunţit din timp. Amintirile nu-ţi dau pace si nu este o idee rea sa le aşterni pe hartie, sau sa deschizi un nou fişier, cum se face acum, în epoca electronicii. Pe seară o veste despre o excursie şi ceva petreceri, poate ceva de gen team building. Nevoia ta permanentă de bani a făcut să te speteşti cu munca în ultima perioadă de timp. Oferă-ţi puţină relaxare!
PEŞTI Astăzi te gândeşti la lucrurile importante pentru tine şi cauţi soluţii. Ritmul vieţii pare că se accelerează şi nu înţelegi de ce. Deci, nu lua riscuri inutile şi nu te zdrobi pentru alţii! Mijlocul zilei este o perioadă activă, cu toţi Peştii puşi pe cheltuieli şi aciziții de toamă-iarnă, cu orice preţ. S-ar pute să fie catarsisul de care ai nevoie în lumea asta oarecum anapoda. Am uitat să spun că dimineaţa poate că o să ai nevoie de puţin ajutor ca să găseşti ceva în propria casă. Oricum, cum sănătatea este bună, trebuie să te bucuri de deliciile toamnei, chiar aşa, capricioasă, cum este!
Horoscop 13 octombrie! O zodie este la un pas de dezastru: Nu risca nimic în această zi de marți 13