Horoscop 19 noiembrie: Cine e șeful zodiilor? El e stăpânul junglei

horoscop

Horoscop 19 noiembrie: Cine e șeful zodiilor? El e stăpânul junglei. Află ce-ți oferă astrele, joi, 19 noiembrie, conform horoscopului oferit în exclusivitate pentru Capital, de profesorul Radu Ștefănescu.

BERBEC Poate fi o zi reuşită, în unul dintre domeniile profesiei, sau meseriei, care te interesează! Conjunctura favorabilă îţi indică astăzi o surpriză, o oportunitate de proporţii. Nu trebuie să o ratezi, ia repede decizia potrivită! Sau, mai gândește-te și lasă oportunitatea să-ți scape, funcționează liberul arbitru. Stelele indică, nu obligă!

Horoscop 19 noiembrie: Cine e șeful zodiilor? El e stăpânul junglei

TAUR   Eşti foarte convingător şi, culmea, ai argumente şi eşti logic! Dar, îţi risipeşti energia pe lucruri de nimic! Prostia celor din jurul tău este o mare pe care nu o poţi goli cu o linguriţă! Bun, asta nu trebuie să știe cei din jurul tău. Zâmbește și vezi-ți de lucrurile tale, că ai destule de rezolvat. 

GEMENI Ai multe întrebări şi niciun răspuns! Curiozitatea e una dintre caracteristicile tale, dar, nu insista degeaba, lipsa veştilor înseamnă că totul merge bine, adică: „no fake news, good news”! Oricum, comunicrea este afectată de Mercur din Scorpion. Mercur este patronul tău, așa că trebuie să începi o nouă perioadă, cam de trei săptămâni în care filosofia de viață în afaceri și nu numai, să fie prudența, vigilența și prevederea.

RAC   O nouă energie, vitalitatea sporită, te electrizeză, iar faptele pot dovedi că ai şi noroc. Atâta vreme cât rămâi discret şi rezervat, rigoarea şi ordinea ta pot fi acceptate şi preţuite de colegii de birou, de serviciu, acolo unde muncești. Nu-ți mai face atâtea probleme, nesimțirea este politică de stat, fii mai zen și nu răspunde la provocări.

Horoscop 19 noiembrie: Cine e șeful zodiilor? El e stăpânul junglei

LEU  Colegii te întreabă de una, de alta… Se „testează” răbdarea şi capacitatea ta de a fi cooperant! Fă-le pe plac, dar aminteşte-le asta la fiecare zece minute! Nu trebuie să uite că tu ești stăpânul junglei de beton, chiar și în amărâta aia de firmă care stă se se scufunde din cauza distopiei sanitare. Statul ar trebui să muncească, nu să ceară taxă de protecție!

FECIOARĂ Un pic prea obosit, un pic prea preocupat. În plus, uiţi unele lucruri. Trebuie să te odihneşti şi să te relaxezi mai mult. „Condensatorii” tăi s-au umplut de frustrări și revoltă, dar rabdă! Odată și odată o să-ți vie și ție rândul, doar morile zeilor macină rar, dar foarte fin!

BALANŢĂ O zi creativă, în care ai idei bune, intuiţia unor marcaje care te ghideză către un posibil viitor confortabil. Este o „foaie de parcurs” pe care trebuie s-o respecţi, ca să ai succes în meserie, profesie, carieră! Dacă practici o profesie liberală și nu numai, nu trâmbița imediat pe FB sau la prieteni, ceea ce ți-a trecut prin cap.

Horoscop 19 noiembrie: Cine e șeful zodiilor? El e stăpânul junglei

SCORPION La serviciu ți se reproşează că nu eşti atent şi că nu respecți termenele. Nu are rost să te cerţi, realizezi că eşti peste tot şi niciunde! Trebuie să fii mai prezent, gata să vezi de treburile pentru care ți-ai asumat responsabilitatea și să le finalizezi decent și la termenele stabilite. 

SĂGETĂTOR Ai reuşit, în sfârşit, să iei deciziile asupra cărora se pare că nu mai trebuie să revii! Astăzi te simţi mult mai bine, ai lăsat nesiguranţa de o parte! Vitorul poate confirma pozitiv că direcția pe care a luat-o cariera ta este bună și te simți confortabil. Poate că nu sunt mulți bani, dar faci ceea ce îți place, ceea ce este cel mai important.

CAPRICORN Astăzi câştigi încredere în propriile tale forţe şi în capacitatea de a te impune. Acest lucru este apreciat de către cei din jurul tău. După o perioadă mediocră, eşti gata de performanțe! Nu trebuie să lași pe mâine lucrurile începute astăzi. Fă un mic efort și termină. Sau măcar finalizează o etapă logică, ca să nu o iei mereu de la început.

Horoscop 19 noiembrie: Cine e șeful zodiilor? El e stăpânul junglei

VĂRSĂTOR  Nu te împrăştia în toate direcţiile! Astăzi alege un subiect, o problemă, o situaţie şi ţine-te de rezolvarea ei. Altfel, pierzi timpul şi nu realizezi nimic, dar poți să primeşti critici şi reproşuri! Concentrarea pe o singură problemă este o artă rară. Puțini o stăpânesc, mulți se pierd în peisaj. Încearcă, măcar încearcă, poate ești unul din aleși…

PEŞTI Realizezi o iluminare spirituală. Evită să faci confidenţe, unii oameni nu pot înţelege evoluţia, ba chiar se simt datori să râdă de tine. Trebuie să le protejezi ignoranţa, nu vorbi inutil, mai ales la serviciu. Acolo te duci ca să faci bani, nu să comunici starea spiritului tău. Mai multă discreție nu a omorât pe nimeni, dar vorbăria a ruinat imperii.