Horoscop 25-26 aprilie. O zodie trebuie să fie atentă în acest weekend și să evite discuțiile în contradictoriu, cu sexul opus. Totodată, astrologul Radu Ștefănescu îi recomandă acestei zodii să se ferească să ia decizii de la cei „care-i cântă-n strună”.
BERBEC Un weekend obositor, mai ales prin aglomerarea problemelor de la sfârşitul lunii de carantină. Dar, o posibilă seară de dumincă plăcută cu cei dragi, în familie, cu planuri şi proiecte de viitor. Este indicat să faci cumpărături, sâmbătă, pe îndelete, aproape de ora de închidere a magazinelor, dacă nu ești senior. Noaptea te fascinează fie că eşti de tipul „diurn” sau „nocturn”. Chiar dacă îţi este somn ai vrea să faci parte din nopte, o creatură a întunericului, care vede, dar nu este văzută. Romantism de primăvară carantinată. Poate, dar îţi face bine! Sau pentru Berbecii mai prozaici o insomnie care trece cu un pahar de lapte cald şi o carte bună!
TAUR Eşti favorizat, mai ales în domeniile legate de familie şi cămin. În acest weekend poţi realiza ceea ce ţi-ai propus de mai mult timp. Dacă poţi – evită să faci cumpărături, mai ales bunuri de folosinţă îndelungată. O configuraţie complexă şi rară te predispune în acest weekend atât la contemplare şi lene cât şi la acţiuni impetuase şi la nervozitate. Emoţiile tale sunt puternice şi ai tendinţa să izbucneşti din te miri ce. Nerăbdarea şi nervozitatea carantinei te fac vulnerabil la accidente, minore, casnice, de tipul vărsatului ceaiului, sau cafelei fierbinţi şi al scăpatului ţigării aprinse. Ai o grijă pentru cineva din casă – atenţie la animăluţe şi în special la căţei – nu-i pierde din ochi și lesă când ieşi afară cu ei. Nu este vorba despre căpuşe, doar nu eşti un alt prost din turmă, ci de efluviile primăverii la care animalele, fiinţe nevinovate şi mai aproape de natură, sunt mult mai sensibile.
GEMENI Configuraţiile planetare sunt cam amestecate. Evită enervarea şi hotărârile pripite, mai ales dacă sunt provocate de bârfe sigure. Pe de altă parte ca să scapi de insistenţele anturajului care doreşte neapărat să-ţi facă program şi curăţenie trebuie să ai aerul unui gânditor profund şi preocupat de mari probleme. Parcă nu ar fi bine să te duci la cumpărături. Parcă ar fi bine nici să nu dai cu aspiratorul. Configuraţia astrală favorizează comunicarea, domeniul tău de expertiză! Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte perioada weekend-ului menţionat! Stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale de către anturaj, de către partenerii de discuţie. De asemenea, în această perioadă este bine să dai dovadă de prudenţă şi de vigilenţă, mai ales cînd te deplasezi. Evită aglomeraţia şi orele târzii și nu uita de declarație.
RAC Nu intra în discuţii, în contradictoriu, cu sexul opus, şi în general cu orice sex, sau orientare, asta sâmbătă, mai ales. Este semn că eşti provocat la o discuţie ascuţită. Fereşte-te să iei decizii bazându-te numai pe informaţiile aduse de cei care „îţi cântă în strună”. De asemenea, ar trebui să primeşti veşti bune despre nişte bani. Cumpărături – da, dar împreună cu familia, prietenii, nu singur. Sâmbătă este o zi bună, o zi foarte favorabilă pentru plimbări, muzee, castele, case memoriale, expoziţii, defilee de modă, concerte, prânzuri rafinate şi exotice – program de cultură şi artă! Toate de acasă, online! Carisma ta este în creştere şi fiind un tip sensibil şi afectiv, care ştie lucrul ăsta şi îl foloseşte cu pricepere, poţi convinge cu mare uşurinţă, aşa că te vei simţi bine.
LEU Afli, aproape întâmplător, că cineva te muşcă… aşa ca în junglă şi nu este vorba despre un nevinovat câine fără stăpân. Oricum nu este nici ceva nou, nici ceva plăcut aşa că nu te lega la cap dacă nu te doare. Încearcă să faci o alianţă împotriva „muşcătorului”. Sunt faulturi de joc, dar parcă te-ai săturat de ticăloşia oamenilor. Dacă vrei să fii consolat afla ca nu eşti singur. Peste tot se vorbeşte dar nimeni nu ia atitudine. Planetele colective sunt disarmonice. Adică anturajul, lumea în general este cam pe dos şi semnalele nu vor întârzia să apară. Tu nu trebuie să faci nimic, să laşi lucrurile să curgă, mai ales în acest weekend, pentru că aspectele nefavorabile nu te interesează decât indirect, mai mult ca atmosferă, decât ca domenii traduse în bani, dragoste, sănătate şi putere. Pe de altă parte, fiind Leu, eşti o fiinţă solară născută vara şi atmosfera apăsătoare din anotimpul încă rece te lucrează la psihic ca și domiciliul forțat. Ai tendinţa să vezi jumătatea goală a sticlei, ceea ce nu este deloc vesel. Ai răbdare că vine norocul şi pe uliţa ta, este doar anul tău favorabil, care abia a trecut de primul trimestru.
FECIOARĂ Este timpul să asculţi oamenii. Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante sau excesiv de vanitoase. Nu cheltui sub impulsul momentului. Întâlnirile sau activităţile sociale de sâmbătă îţi aduc un oarecare confort şi îţi motivează acţiunile ulterioare. Ceva petreceri fiţoase la orizont, în familie. Astrologic vorbind este un weekend de iluminare, de lămurire a unor situaţii, în special a unor proiecte începute. În ultima perioadă de timp, adică în ultimul trimestru, influenţa unor aspecte malefice şi a unor planete retrograde a făcut ca anumite proiecte, în familie, cuplu sau, pentru celibatari într-o nouă relaţie de dragoste, să nu se concretizeze, sau să iasă cu mare greutate. Weekend-ul în discuţie, construit în jurul începutului zodiei Taurului are darul să-ţi ofere prilejurile de analiză şi sinteză dorite. Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de duminică este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri. Emoţional, este o perioadă nesigură şi încerci să compensezi prin compromisuri. Te simţi deosebit de protector faţă de anturajul feminin, acasă, în familie oricare ar fi sexul tău, pe care încerci să-l ajuţi din tot sufletul.
BALANŢĂ Weekend incert şi uşor disarmonic – asta sâmbătă – duminică totul pare că intră în echilibru. Sfatul meu dezinteresat: dacă aş fi tu, m-aş trezi târziu şi m-aş culca devreme! Totuşi, nu este o perioadă critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. Stai acasă, nu te duce la cumpărături. Oricum, este carantină și marfa este scumpă şi proastă. De fiecare dată când plec în Occident mă surprinde diferenţa de calitate, pentru acelaşi produs. Ai multe treburi de făcut în casă şi nu ai timp. Trebuie să recuperezi timpul pierdut; de asemenea este bine să reconfirmi înţelegerile şi promisiunile făcute cu membrii familiei, cele care îţi convin, binânţeles, – în sensul verificării dacă partenerii sunt capabili să se ţină de cuvânt, iar pe de altă parte poţi adăuga nuanţe favorabile ţie. Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte!
SCORPION Se spune că „Îngerii sunt alături de tine”. Este bine, sâmbătă, să începi proiecte noi în cămin, în familie, să discuţi şi să motivezi oamenii. De asemenea o zi favorabilă micilor sau mai marilor petreceri. Atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde şi umezeală să te doară! O conversaţie sau un telefon îţi poate aduce o povestioară interesantă. Nu repeta și nu transmite mai departe istorioara respectiva. Păstreaz-o pentru tine şi foloseşte datele la momentul potrivit. Uneori, istoriile neverificate sunt mai periculoase şi mai vătămatoare decat multe capcane şi intrigi. Trebuie să fii foarte discret, ei, nu este mult două zile de weekend, acolo! Incepi să simți o mare ușurare, pentru că mai multe situaţii complicate se apropie de o rezolvare pe care o doreai. Câteodata este necesar şi un mic sacrificiu pentru pacea sufletului şi echilibrul interior.
SĂGETĂTOR Limitează-te doar la activităţile de rutină şi evită eforturile şi deplasările care nu sunt absolut necesare. O sâmbătă obositoare, dar plină de realizări. Cumpărăturile pe net, care trebuie să fie foarte cumpătate. Oboseala poate fi alungată şi prin cumpărături. Nu trebuie să te duci neapărat tu în supermarket, cumpărăturile virtuale sau prin intermediari sunt cele mai interesante pentru că pot produce întîmplări hazlii. Lasă-ţi curiozitatea să exploreze noi domeni. Nu este nimic greşit la planul originar, sunt necesare doar mici schimbari şi reglaje de rutina. Atenţie la influenţa din ce in ce mai mare a unui partener cam incapăţânat, din familie, sau dintre prieteni, care poate să-ţi facă o seamă de necazuri, in mod neintenţionat.
CAPRICORN Evită discuţiile lungi şi fără rost, dar nu fi concis ca un automat care spune ora. Pildele, povestiorele, bancurile şi mai ales tăcerile cu subânţeles sunt mai grăitoare decît o mie de discursuri meşteşugite! Şi ţie îţi cade o petrecere, sâmbătă, acasă, aşa că nu mai fi disperat. Dacă te decizi să pleci la cumpărături să ştii că sprijinul stelelor este mediocru. O serie de aspecte planetare contradictorii fac ca trăirile tale să fie complexe, dar toate, aproape fără excepţie le tratezi sub o rezervă dată de comoditate şi de impresia că totul este o piesă ce se joacă numai pentru buna ta dispoziţie. Luna, Marte şi Venus indică noutăţi interesante, mai ales în a doua parte a intervalului, duminică. Dar tot ceea ce vezi, priveşti ca printr-un geam mat. Totuşi, ceea ce se petrece şi mai ales ceea ce simţi că se va petrece îţi place şi te face să visezi cu ochii deschişi, zâmbind. Weekend-ul aceasta este o perioadă sensibilă. Soarele trece prin grade magice care rezonează în adâncul fiinţei tale, chair dacă este ascuns de nori.
VĂRSĂTOR Un weekend în care trebuie să-ţi mai struneşti emoţiile. Nu uita că mai tot timpul suntem pe drumul critic între Destin şi Liberul Arbitru. Poţi să rezolvi o parte din problemele întârziate în apartament, casă, cămin, curte, castel, etc. Nu da şi nu lua bani cu împrumut. Ţine banii în buzunar sau pe card, nu te duce la cumpărături, nici online. Evită, sâmbătă, discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Seara relaxantă. Duminică, nu da curs propunerilor extravagante, cum ar fi o curăţenie generală sau o excursie cu prietenii la munte, odihneşte-te şi relaxează-te. Dorinţele tale secrete, visurile nespuse, par că încep să se materializeze, cum s-au materializat şi în trecut. Eşti norocos şi ştii asta! Pe de altă parte o serie de tulburări familiale din ultima perioadă continuă duminică în alt registru, iar veşnic nemulţumitul Saturn face ca lucrurile să întârzie sau să fie amânate.
PEŞTI Dedică ziua de sâmbătă rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. Zi favorabilă călătoriilor scurte, evenimentelor sociale şi artistice. Nu fă promisiuni, nici nu astepta propuneri. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie. Duminică lasă analizele sofisticate pe altă dată. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu anturajul apropiat. Fa un tur de telefoane pe la prieteni si nu numai. Tine-ti prietenii aproape si duşmanii şi mai aproape! O carte bună sau un film interesant pot crea un climat confortabil. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Evită băuturile reci şi alimentele prea grase sau foarte consistente.