BERBEC Astăzi este ziua potrivită să te ocupi de consolidarea relaţiilor sociale cu colegii de serviciu. Trebuie să sprijini pe cineva din anturajul apropiat care are mare nevoie de ajutor. Se strâng bani, se dă dovadă de o solidaritate creștină aproape uitată. Te uiți la colegii tăi de birou cu alți ochi. Iată că pot să fie oameni, nu niște crocodili care se sfârtecă între ei din te miri ce!

TAUR Atmosfera la serviciu pare tensionată dar o poţi îmbunătăţi prin calm, prudenţă şi arborarea permanentă a unui zâmbet. Ceva s-a încurcat. Apoi mai sunt şi Andreii şi Andreele care pot aplana situaţia, prin mica petrecere organizată în ora de lunch. Noroc că și șeful este Andrei, așa că totul este în ordine. 

GEMENI Astăzi nu este o zi favorabilă pentru schimbări. Nu uita să apreciezi ceea ce ai şi nu mai râvni la lucruri iluzorii. Există în tine o doză de naivitate adolescentină. Care te prinde, uneori! Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Nu schimba serviciul acum, în pragul vacanțelor și a sărbătorilor de iarnă. Dar, dacă este vorba de o promovare, este altceva! 

RAC Vesel şi băncos, astăzi poţi să faci haz de multe la petrecerea de Ajun la Sf. Andrei de la serviciu, chiar şi de situaţia politică. Prietenii te pot aprecia şi poţi îmbunătăţi multe relaţii, altfel neutre! Încercă să faci un pact de negresiune și cu colegii care nu te plac așa de mult. Nimic personal, treburi de birou!  

LEU   Ai impresia că totul este împotriva ta. Tot felul de mici incidente te fac să crezi că norocul nu mai este de partea ta, dar ar fi bine să fii mai atent, norocul şi-l mai face şi omul! Ai ceva de făcut, și te-ai săturat să tot faci. Mâine ar fi trebuit să intri în mica vacanță de Centenar, așa au glumit colegii, se dă la o sută de ani odată! Dar ai ceva de făcut.

FECIOARĂ Nu te lua după zvonuri și bârfe de culoar, verifică şi controlează. La serviciu, la petrecerea de Ajun de Sf. Andrei, ai ocazia să rezolvi o bârfă mai veche, care te privea direct. Totul are o explicaţie! Cu zâmbetul pe buze poți să treci mai departe, ai mai rezolvat o problemă de imagine.

BALANŢĂ Astăzi ai mai mult noroc în domeniul social. Configuratia stelelor arată o perioada numai bună pentru a-ţi face noi cunoştinţe, poate la petrecerea de Ajun la Andrei şi Andree. Mâine este liber, așa că s-a organizat tratația acum. Nu vorbi mult, nu fii indiscret, nu face pe grozavul, că nu ești. Ocupă-te de cultură și artă.

 

SCORPION Încearcă să nu cedezi impulsurilor tale egocentrice. La serviciu treburile s-au mai liniștit, s-a intrat într-o filosofie economico-comercială bine știută și verificată. Banii sunt bine aspectați, poți primi o veste bună despre niște investiții mai vechi, poate SIF. Nu încerca să găsești scurtături, să expediezi rapid problemele de serviciu, este riscant.

SĂGETĂTOR  Astăzi te pot bântui nişte „fantome” ale trecutului. Nu ceda nostalgiei, deciziile luate au fost cele mai bune la momentul respectiv. Apoi regulile pieții s-au schimbat, totul s-a scumpit și socoteala de acasă nu s-a mai potrivit cu cea din târg! Pe seară, mare grijă la frig, la variaţiile de temperatură!
  
CAPRICORN  Mici ambiţii personale profesionale, care nu-ţi dădeau pace, par să ajungă, astăzi, la o finalitate, la un rezultat. Bucură-te de reuşită alături de colegii de muncă, unii dintre ei te-au ajutat. Nu începe nimic nou, până ce nu ai terminat ce aveai de făcut. Astăzi poți avea unele informații despre o perfecționare profesională. Nu ezita!

VĂRSĂTOR O zi plină de energie pentru tine. Profită de ea rezolvând problemele urgente, dar şi făcând puţină mişcare. O oră la bazinul de înot face minuni! Sau poate sauna şi un masaj meseriaş? Îți recomand orele foarte târzii, atunci vine lumea care contează, poate faci niște prietenii de afaceri profitabile.
 
PEŞTI Ai grijă, astăzi, la afirmaţiile de care nu eşti foarte sigur. Ai toate şansele să creezi o situaţie complexă din care poți ieşi cu dificultate. De vină este Mercur, retrograd, dar partenerii tăi de tratative nu știu asta, ei zic că tu nu știi ce vorbești. Pe seara, o veste bună de la cei dragi.