Horoscop joi, 21 octombrie. Zodia plină de nervi întrega zi. Nu exagera cu tăiatul firului în patru
BERBEC Încep să se lămureasca unele probleme legate de domeniul sentimental. Reflectezi că ai acelaşi tip de probleme, adică nimic nou sub soarele cel fierbinte, sau totul este nou şi îmbietor! Ai multe de terminat, multe de început, multe de făcut, dar unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba – rezolvarea pare că nu mai stă în puterea ta.
TAUR Anumite acţiuni par să fie perturbate. Evenimentele nu se desfăşoară după cum îţi doreşti, iar pentru un procent din zodie lucrurile chiar stau pe loc. Oricum, pretenţiile celor din familia ta şi din cercul tău de prieteni sunt cam mari. Conjunctura astrologică, foarte complexă, pare că-ţi spune că numai munca permanentă nu prea rezolva lucrurile, mai trebuie şi altceva ca să obţii succesul în viaţă. Acel altceva se numeşte în cazul tău profesionalism şi de ce nu, puţin mai mult noroc, că nimănui nu i-a stricat!
GEMENI Viaţa ta este ca Donul liniştit. Sub o aparenţă pacifică ascunde multe. Astăzi trebuie să te păzeşti de gelozii şi invidii de birou. Fii discret şi prudent în domeniul sentimental! Zi dedicată în special rezolvarii problemelor personale. Dragostea este mediocru aspectata, nu exgera, dar nici nu minimaliza. Este, de asemenea, ceva legat de cap, poate o durere de cap, la propriu sau la figurat. Prudenţa şi reţinerea trebuie să te caracterizeze astăzi, fie că eşti solo, sau duo.
RAC O zi fastă! Aspectele benefice îţi indică o zi în care poți să ai noroc, optimism şi o dinamică pozitivă, deci poţi să îndrăzneşti să-ţi promovezi cu curaj interesele personale! Speculatiile financiare sunt, însă, prost influenţate astăzi, aşa că nu este o idee prea buna să te duci la şeful tău ca să-i ceri o mărire de salariu! Nu te lua dupa cine stie ce aiureli din presă, sau de aiurea pe net, zodia ta este conservatoare şi respecta întotdeauna tradiţia. Ia lucrurile uşor şi cu mult calm. Analizeaza bine şi vei vedea că este o situaţie obiectivă.
Horoscop joi, 21 octombrie. Zodia plină de nervi întrega zi. Nu exagera cu tăiatul firului în patru
LEU Mici disensiuni cu anturajul, de fapt, din lucruri de nimic. Lămureşte-le repede şi nu purta ranchiună. „Nu există nicio lege care să interzică prostia!” Lucrurile stau perfect legal! Este în afara regulilor obişnuite soluţia care îţi trebuie. La vremuri de criză, trebuie o soluţie de criză! Astăzi trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung.
FECIOARĂ O zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile făcute astăzi, în relaţiile sociale, se pot dovedi foarte inspirate. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată. Aşa au căzut ele! Deseori învingatorii sunt desemnați dintre cei care par a fi invingatori, din cauza ca lumea nu prea are timp sa judece pe fiecare in parte.
BALANŢĂ Cu toate că este o zi bună, evită nepăsarea, nerăbdarea şi mai ales graba. Fii prudent şi precaut, dacă conduci maşina şi mai ales în convorbirile la mobil! Nu lăsa lucrurile neclarificate. Astăzi nu scoate nici un ban din buzunar. Cheltuielile facute astazi poti sa le treci direct la pagube. Poti sa te expui in public. Fii, insă, extrem de scurt. O singură fraza este de ajuns şi evită decupajul din context. Ai de rezolvat niste probleme, „pasate” de catre membrii familiei tale.
SCORPION Ai tendinţa să te împarţi, să te disipezi în mai multe direcţii. Trebuie să încerci să ajustezi programul de serviciu la rigorile carantinei şi să ai acelaşi randament obişnuit. Trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de pana acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele Zi favorabilă corespondenţei, comunicării. O veste bună de la un prieten. Supraveghează-ţi regimul alimentar.
Horoscop joi, 21 octombrie. Zodia plină de nervi întrega zi. Nu exagera cu tăiatul firului în patru
SĂGETĂTOR Domeniul sentimental, afectiv, arde mai tare ca soarele, fie că eşti solo sau în duo. Dar, fii selectiv, fă un triaj al relaţiilor! Asta înainte să te trieze ele! În altă ordine de idei, poţi, şi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Nu este prea devreme să incepi să-ti faci planuri pentru vacanţa de iarnă, dar există viaţă şi după distopia sanitară, așa că trebuie sa iei in consideratie cu mult realism resursele proprii.
CAPRICORN Astăzi încerci un armistiţiu cu timpul. Vrei să legi o parte din succesele trecute cu proiecte viitoare. Eşti într-un gol de idei, intuiţia nu prea funcţionează, probabil din cauza dictaturii sanitare liberale. Din nou o zi favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Astăzi, în urma unei discuţii de la serviciu, sau unde activezi, realizezi că stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveşte cu visele tale. Cu mai mult efort, ambiţie şi noroc poate o să ajungi unde îti doresti.
VĂRSĂTOR Trebuie să-ţi temperezi comportamentul profesional şi sentimental. Vorbeşte, emite semnale, nu sentinţe, adică nu întrerupe legăturile şi comunicaţiile. Nu lua decizii importante şi finale! Dimineaţa acestei zile este foarte dinamică, perioadă în care se pot finaliza vechi proiecte şi începe idei noi. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Daca te pufneşte râsul e de bine, pentru că ai de ce râde!
PEŞTI Încă o zi, cu planetele colective favorabile, care avantajeză domeniul relaţional, social. Cu mai multe planete favorabile, găseşti modalitatea de a convinge, seduce, ca să-ţi atingi scopurile de astăzi. Sau stelele te sfatuiesc sa te odihnesti ceva mai mult astăzi, ba chiar sa rupi ziua in doua cu o siesta sud-americana, pentru ca esti destul de obosit de stările anormale. Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele.
Horoscop joi, 21 octombrie. Zodia plină de nervi întrega zi. Nu exagera cu tăiatul firului în patru