Horoscop joi, 7 iulie. Cea mai nervoasă zodie. Ești tensionat și nu găsești motivul
BERBEC Problemele şi necazurile, posibile, de astăzi sunt generate chiar de Berbecii cei tari în coarne şi sunt de natura şi din cauza grabei şi încăpăţânării tradiţionale a nativilor din zodia în chestiune! Oricum comunicarea este avantajată, aşa că poţi să te propteşti în faţa biroului şefului şi să-i ceri o mărire de salariu. Sau să-i spui cât îi mulţumeşti pentru îndrumările date. Probabil o să alegi a doua variantă. Nu uita că duşmanul tău este curentul. Nu sta în curent şi nu zăbovi peste măsură în spaţii libere! Banii sunt cei pe care îi ai, puţini, dar siguri!
TAUR Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce este important şi mai ales dacă este în legătură cu planurile tale de viitor. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Nu se rezolvă! Acordă mai mult timp şi fă eforturi diplomatice ca să placi anturajului. Drumul spre parvenirea socială este pavat cu bunăvoinţă, bunăvoinţă pe care trebuie s-o obţii! Atenţie, mai ales la gât, parte anatomică de natura zodiei. În special pentru nativii din a doua jumătate a zodiei: uită-tă bine la ce cumperi şi cât costă, nu ai credit nelimitat. Dorinţa de schimbare şi marea plictiseală a distopiei sanitare te fac să cheltuieşti prea mult. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Seară plăcută!
GEMENI Conjunctura îţi este favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, noile proiecte, noile căi de urmat. Trebuie doar să îndrăzneşti, să vrei să reuşeşti şi să nu te laşi doborât! Pentru tine familia este mereu importantă, trecutul te sprijină şi te motivează. Eşti mare amator de istorie şi de istorii. Este vremea muzeelor online şi a volumelor prăfuite, a anticariatelor şi a descoperirilor. Pentru că aceste locuri conţin valori verificate şi în această lume nesigură zodia ta are nevoie de repere sigure, solide. Lasă totul în urma ta spune Mercur, patronul tău celest, începe să trăieşti cu adevărat şi transformă-ţi pasiunea în profesie. Pentru că tu nu poţi să faci ceva dacă nu-ţi place cu adevărat. Nevoia imperioasă de a fi în armonie cu anturajul, cu mediul, cu lumea, te conduce către concluzia că totul are o legătură… legătură care eşti chiar tu!
RAC Trebuie să pui capăt şantajului sentimental la care eşti supus. Ţine la distanţă pe cei care vor să intre cu orice preţ în sufletul tău. Cu blândeţe şi armonie, aşa cum te pricepi mai bine! Astăzi nu trebuie să cheltuieşti nimic. Pagubă curată! Mai bine aruncă cu banii pe fereastră sau taie cardul cu foarfeca, este acelaşi lucru. Totuşi, viaţa pare frumoasă. Nu se întâmplă nimic, deci nu se întâmplă nimic rău! Normalitatea este uneori plată. De astăzi, dacă cauţi un nou prieten, sau o nouă legătură sentimentală, trebuie să insişti. Nu că ar fi o ofertă grozavă, mergem spre o nouă recesiune emoţională, sau nu am ieşit din cea veche, dar un procent dintre Raci pot să aibă noroc. Şi norocul nu are reguli sau mod de întrebuinţare. Ai noroc şi gata!
Horoscop joi, 7 iulie. Cea mai nervoasă zodie. Ești tensionat și nu găsești motivul
LEU Eşti pe cale să începi o nouă etapă, un nou proiect şi ai foarte multe îndoieli, ceea ce te face suspicios. E greu să te concentrezi şi e şi mai greu să faci concesii, cel puţin astăzi! Leii au un supărător obicei de a avea grupa sanguină „0” cea a vânătorilor, sau a mâncătorilor de carne. Normal! Cel puţin un procent mare din zodie, pentru că statisticile se contrazic. Toxinele conţinute de carne trebuie eliminate rapid. De acea astăzi, în special, sunt necesare unele diuretice, gen ceaiuri, sucuri naturale si vitamine, pentru ca organismul tau se luptă cu pierderea de energie. Nu uita că sănătatea este bunul cel mai de preţ şi că nici o avere nu ţi-o poate da înapoi. Scuze pentru lacto-vegetarieni şi vegani, dar şi ei au nevoie de o detoxifiere, că doar nu sunt îngeri!
FECIOARĂ Faci mari eforturi ca să păstrezi un climat civilizat, politicos, la serviciu dar şi acasă. Eşti foarte nervos şi tensionat şi nu găseşti motivul. Poate fi de vină magia verii? Mai curând războiul și distopia sanitară… De mai multă vreme doreai un grad mai mare de libertate materială pe care stelele te sprijina să-l obţii prin hărnicie şi cu puţin noroc. Poate este vorba de un câştig neaşteptat, poate o bursă în străinătate, poate un al doilea serviciu, ceea ce pe vremurile astea grele este un prilej de bucurie.
BALANŢĂ Aparenţele nu înşeală întotdeauna! Astăzi poţi să te bazezi pe prima impresie, pe intuiţie, în dauna logicii. Lumea nu este logică şi iubirea cu atât mai puţin. Trebuie să te bucuri de ce ai! Timpul rezolvă toate neplăcerile. Astăzi nu trebuie să insişti prea mult. Dacă vezi că nu merge, schimbă tactica, sau retrage-te. Nu lăsa lucrurile să ajungă până acolo încât să primeşti un refuz ferm. Amână ca să câştigi mai târziu. Pentru Balanţele născute în prima jumătate a zodiei ziua este foarte schimbătoare. Adică, când te crezi mare şi tare, când îţi plângi de milă pe umărul cui apuci. Ai nevoie de sprijin şi din parte anturajului, a colegilor şi a familiei.
SCORPION Ai veşti bune, astăzi, care te fac să priveşti viitorul cu optimism. Planurile tale, interesele tale personale, se pot derula cu succes în continuare. Dar, nu pleca la drum lung, mai ales seara! Stai acasă, poate te distrezi mai bine. Poți avea caştig de cauză daca vei adauga şi un zâmbet şi formula: te rog frumos! Cosmosul te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Nu se ştie de ce, poate din cauze obscure ale conjuncturii astrale, sau pur şi simplu pentru că simţi acest lucru, ei bine, învăţătura devine din nou importantă pentru tine. Fie că este vorba despre o limbă străină, sau un curs de dans online. Destinul te împinge să înveţi ceva nou. Dă-i curs, pentru că soarta ta este formată din deciziile tale, să înveţi ceva nou, niciodată nu a fost rău.
Horoscop joi, 7 iulie. Cea mai nervoasă zodie. Ești tensionat și nu găsești motivul
SĂGETĂTOR Astăzi, unii dintre cei din jur, cei dragi, pretind că eşti zgârcit, că nu eşti generos cu sentimentele, dar tu eşti doar prudent. Pentru că cine s-a fript odată cu ciorba, suflă şi-n iaurt! Adică ai o zi amuzantă cu intrigi, comploturi şi lovituri de teatru, surprize şi ambuscade. Atenţie mare ce rol vrei sa joci! După profilul zodiacal ar trebui să iei rolul doctorului. Nu, nu al doctorului House, acela este prea dur pentru nevoia de armonie, libertate şi spaţii largi – care te caracterizează. O zi bună şi productivă pentru centaurul sentimental din tine. Iţi prieşte orice discuţie la o cafea sau la un ceai şi faci planuri pentru viitor. Prietenii te ajuta astăzi chiar fără să-i baţi la cap. Trebuie doar să le ceri nimicuri, sevicii care nu îi costă!
CAPRICORN Pe teren, cu realism, la faţa locului poţi să iei deciziile corecte. Adică acasă, dacă ești cu munca la domiciliu. Ai probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le analizezi. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă. Conjunctura de astăzi îţi amplifică intuiţia, dar şi prilejuieşte nişte oferte tentante în domeniul activităţii tale. Evită împrumuturile de bani. Pentru Capricornii născuţi în al doilea decan al zodiei pronosticul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus. Nu-ţi face griji, viitorul îţi este favorabil. Pentru nativii născuţi în ultimul decan: în această perioadă poţi să intâlneşti o persoană deosebită şi astfel de întâlniri îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.
VĂRSĂTOR Se pare că se vorbeşte despre tine! Dar, din fericire, în registrul pozitiv. Limitează-te la activităţile de rutină. Astăzi nu trebuie să întreprinzi nimic important, dar evită graba! Astrele favorizează cât de cât pe nativii din primul decan al zodiei. Dacă eşti născut în al doilea decan al zodiei nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, astăzi trebuie să te descurci singur. Al treilea decan are mici sau mai mari probleme cu sănătatea, în special din cauza vremii capricioase. Atenţie la cumpărături, la termenul de valabilitate. În general se mai face lumină şi pe strada ta şi ai sentimentul că, în fine, zările îţi sunt deschise şi că până la urmă viaţa, aşa cum este ea, este plină de farmec.
PEŞTI Astăzi eşti greu de „citit”, iar anturajul se pierde în presupuneri. La serviciu e o perioadă tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe cu două înţelesuri. Nimic foarte important, în aparenţă! Dar, ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu, sau la locul tău de activitate. Intelectul este bine aspectat, astăzi cel puţin, aşa încât poţi să te implici în lucruri mai importante care necesită o anumită fineţe a gândirii. A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor online, prieteniilor pe rețele, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri. Pentru cei născuţi în ultimul decan al zodiei configuraţia generală a horoscopului arată o zi favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. O veste bună care te face să fii mulţumit, pentru că ţi-a confirmat intuiţia.