Cunoscutul profesor Radu Ștefănescu explică în detaliu la ce trebuie să fie atentă pentru fiecare zodie în parte: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești, în luna ianuarie. Eclipsa totală de Lună se suprapune peste cea mai depresivă zi a anului.
În luna ianuarie a anului 2019 de la nașterea Hristosului și 7527 de la Facerea Lumii trebuie să țineți seama de o vorbă înțeleaptă a lui Confucius: ”Omul care nu muncește, este jumătate de om!”Munca, activitatea, creația, coordonarea, învățarea, cercetarea, explorarea – cum vreți domniile voastre să descrieți ceea ce faceți și vă ocupă cea mai mare parte a vieții – vă descrie, vă motivează și vă fasonează, vă face traiul bun, sau, infernal. Din nefericire, un sondaj Gallup de anul trecut, 2018, arată că doar 21% din populația globului se poate descrie ca ”omul potrivit, la locul potrivit”. De aceea totul, în economia, în activitatea mondială, ei bine, totul pare haotic și confuz, ca un puzzle cu piesele puse anapoda, oamenii nu muncesc unde trebuie, după calități și competențe, ci unde și-au găsit ceva de lucru, cu salariu cât mai mare.
Warren Buffett, oracolul din Omaha, spunea, într-un cerc de prieteni, că a făcut câteva miliarde bune, la bursă, luînd în considerare că, cutare sau cutare CEO și-a atins nivelul de incompetență și ca va lua decizii previzibile, în situații standard. Așa că, trag eu concluzia, incompetența este promovată, pentru că poate fi speculată. Ce vorbesc eu, uitați-vă la Guvern, Președenție, partide, oamenii politici…
Luna ianuarie este o lună, parțial, dificilă. Și nu este vorba numai de eclipsa, parțială, de Soare de pe 5 ianuarie, oricum nu se vede de la noi, ci de mai mulți factori. Eclipsa totală de Lună de pe 20-21 ianuarie, în Rac, observabilă, copios, din nefericire, din România și Basarabia, se suprapune peste cea mai depresivă zi a anului, pe meridianul Bucureștilor, duminică 20 ianuarie. Instabilitate socială, politică. Totuși, bursa mondială o duce bine, crește! Posibile fenomene meteo extreme, de iarnă temperat-continentală, temperaturi negative îngrijorătoare și viscol. Vremea se schimbă repede, dramatic, variații mari, foarte mari și bruște de temperatură, presiune și umiditate. Mijloacele de dezăpezire, salvatorii și paramedicii trebuie să fie gata să intervină, mai ales în/după săptămâna 7-14 ianuarie, repet, mai ales în Nord și în Basarabia. Mișcări seismice, mai dese și de magnitudini mai mari, decât statistica fondului natural multianual. Cât de mari? Numai Bunul Dumnezeu știe, poate USGS și cei din Mauna Kea! O să știm și noi, la momentul potrivit. Vorba unui film SF, pe care l-am văzut recent: ”It’s bad! How bad? Very bad!”. Eu am râs… râdeți și domniile voastre, cei curajoși râd și au succes, înving! Le este frică după aceea…
Ceea ce este bine, este că în luna ianuarie nu este nicio planetă în mișcare aparentă retrogradă, doar Uranus, o săptămână, până pe 7 ianuarie, în Berbec.
BERBEC După vacanță, sărbători, mese grele și petreceri îţi este greu să începi o nouă lună de lucru. Mai mult, în luna ianuarie ai unele obstacole de trecut, poate niște bani amânați, de încasat. Foloseşte realismul caracteristic zodiei ca să vezi care îţi sunt şansele!Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată – nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog.Prima săptămână a lunii, cu intrarea lui Marte în zodia ta, pe 2 ianuarie, în domiciliu, dar cu Uranus retrograd, este ceva mai dificilă, dar plină de dinamism. Dar, după 7 ianuarie, când Uranus revine în mișcarea aparentă directă, lucrurile reintră în normal, adică poți să faci lucrurile repede și bine. Așa cum îți place..
TAUR În luna ianuarie te pregăteşti de o schimbare pe care o pregăteai demult, dar nu aveai curajul necesar, ceva important pentru tine. Fiind semn fix schimbările nu te încântă deloc, dar trebuie să te concentrezi, pentru că este în interesul tău! Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta, pot să mai reducă din oboseală cronică pe care ai acumulat-o anul trecut. Ceva nostalgii şi regrete tardive îţi încearcă cugetul. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor domestice lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea. Nu este Corida în fiecare zi! Poţi avea, însă, recompense consistente în domeniul sentimental în această lună de iarnă temperat-continentală.
GEMENI Potenţialul tău de acţiune este concentrat pe îmbunătăţirea calității vieţii tale. În luna ianuarie, prietenii te sprijină, viaţa pare frumoasă!Pragmatismul tău poate fi de mare folos, viziunea ta realistă aduce succes. O primă săptămână din luna ianuarie obositoare, dar foarte plăcută. Este încă vacanță, pentru o parte bună din zodie. Petreci mai mult timp în compania celor dragi, ceea ce este foarte bine. În a doua parte a lunii, cu toată vremea capricioasă, sănătatea ta este bună, iar banii nu sunt foarte rari la tine in buzunar. Ai, deci, o perioadăbună! Dupa câteva zile libere, cele de la începutul anului, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele îţi surâd din nou în meserie, profesie, activitatea ta codidiană!
RAC Nu forţa când nu trebuie, în prima săptămână a lunii ianuarie și a anului, încearcă să nu provoci probleme prin atitudinea ta. Doreşti să te faci util şi să primeşti mulţumiri de la cei din jur! Încearcă să le cumperi „ceva bun”, covrigi calzi, de exemplu! Cicero spunea că bunăvoința se cumpără! Dar, un procent dintre nativii din zodie nu se bucură foarte mult. Recunosc, ai motive. Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea ta dreaptă şi să rezişti influenţelor și tentațiilor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numară în gând până la zece și zâmbeşte din nou! În a doua parte a lunii poziţiile planetelor şi aspectele îți indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de familie şi/sau financiare, dar tot ale familiei. Fii atent, eclipsa de Lună este la tine în zodie!
LEU Eşti pe drumul cel bun! În luna ianuarie 2019 mulţumirea te cuprinde pentru că vezi că încep să se confirme unele dintre planurile tale. Încerci să înlături din calea ta obstacole, în special propriile iluzii!
Este o perioadă favorabilă celor din zodia de foc care caută un loc de unde să-şi facă cumpărăturile de la producător, evitând dubioasele supermarketuri, sau să găsească un locşor plăcut unde să se distreze, să socializeze, după prima săptămână, cea cu ce a mai rămas din vacanță. O veste, sau o întâlnire îţi face mare plăcere, în ultima săptămână a lunii. Câştig moderat de bani şi noroc bun, adică necazuri mici, mai tot timpul, în luna ianuraie 2019.
FECIOARĂ În luna ianuarie, cei din jurul tău, anturajul îţi apare sub o lumină nouă. Te surprind unele amănunte, dar îţi reproşezi că nu ai realizat situaţia mai demult.Totul este acceptabil atâta vreme cât nu te deranjează pe tine! După ce începi serviciul, evită cu calm şi seninătate să dai replica unor provocări evidente, pentru că discuţia să nu degenereze într-o cearta nejustificată. Daca ai greşit cu ceva cere-ţi poetic şi cu eleganţă scuze şi vezi daca poti îndrepta lucrurile. Dacă nu, dacă nu recunoşti greşeala, chiar dacă ai merge pe apă nu ai fi mai bun decât o pată de ulei. În ultima săptămână a lunii ianuarie poți să primești o veste bună.
BALANŢĂ Ţi-ai recăpătat, după Crăciun și Revelion, bucuria de a trăi şi capacitatea ta de efort. Sigur, ai aceleaşi probleme, dar parcă nu mai par aşa de mari! Cu răbdare se rezolvă aproape orice!În prima săptămână a lui ianuarie, pentru unii vacanță prelungită, pentru alții începutul muncii, la serviciu ca şi acasă, în bucătărie, te întâmpină un amestec asortat de treburi urgente care aşteaptă hotărârile şi acţiunile tale energice. Nu brusca lucrurile, mai ales in amor, sau dacă este vorba despre o promisiune. Poate ultima proba de trecut este cea de răbdare! Nu neglija problemele care ţin de sănătate, chiar daca este vorba doar de o banală durere de cap.
SCORPION Intuiţia ta a fost bună, încrederea ta nu este înşelată. Ai mizat bine şi ţi-ai evaluat corect propriile forţe. Proiectele tale par unora prea îndrăzneţe, dar fii convingător şi poţi reuşi! Venus îți părăsește, cu părere de rău, zodia, pe 7 ianuarie, trebuie să fii mai convingător și mai motivat, după aceea. Sa nu fii foarte contrariat cînd analiza ta obiectiva si meseriaşă făcută in cercul tau de prieteni va starni proteste şi remarci de genul „am mai auzit asta”! În luna ianuarie originalitatea nu este punctul tău forte. Conjunctura planetelor îţi este relativ favorabila, mai ales in domeniul sănătăţii. Totuşi, un regim alimentar echilibrat şi multă odihnă este ceea ce iţi trebuie. O periodă favorabilă mai ales pentru nativele zodiei.
SĂGETĂTOR Îţi este puţin mai greu, lungile zile de vacanță, te-au deconectat. Începi să te întrebi dacă chiar îţi doreşti să faci, ceea ce faci… Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că nu ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că uneori stai „cu botul pe labe şi săgeţile în tolbă”, adică în defensivă. Totuşi, Jupiter prezent toată luna în zodie, îți aduce noroc și, de aceea, te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasa şi presiunea atmosferică variază. Pe 8 ianuarie Venus intră în zodia ta. Ai de luat o decizie, în domeniul sentimental.Mai grea…
CAPRICORN În luna ianuarie 2019 trebuie să rămâi conservator şi credincios valorilor şi opiniilor tale. Nu este greu, aşa sunt Capricornii,conservatori și perfecționiști, dar răul cel nou poate să îmbrace multe forme seducătoare şi convingătoare, este răul cel vechi bine machiat!Ai în zodie, toată luna ianuarie, pe Saturn, în domiciliul lui, de aceea este zâmbitor cu tine și eternul Pluton, mica planetă a plutocraților. Pe 6 îți intră în zodie și Mercur, îmbunătățindu-ți comunicarea, dar este pe fugă, în tranzit, îți părăsește zodia pe 25 ianuarie. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine. Dar exista intotdeauna un „dar” eşti mereu fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. De exemplu în a doua săptămână a lunii te gândeşti cum să faci să cheltuieşti mai puţin. Gândeşte-te mai puţin la bani şi mai mult la oamenii care te iubesc, aşa cum eşti. Aşa cum eşti, nu mai bogat sau mai puternic. Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi și îndrăznețe, dacă nu comice, mai ales dacă ai, sau lucrezi în domenii legate de copii.
VĂRSĂTOR Obsesia nu este constructivă, reflectezi în prima săptămână a lunii. Nu-ţi mai face griji, calmează-te şi aşa poţi să faci o analiză corectă: sau la bal, sau la spital!Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur, la tine în zodie după 25 ale lunii, in aspecte şi toane bune, te influenţează favorabil şi debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata această dorinţă de afirmare a „eului”, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destainuiri şi mai şi… Dedică luna ianuarie strângerii relațiilor cu cei dragi, cu familia, prietenii, sau parteneriiapropiaţi.
PEŞTI Toată luna ianuarie îl ai pe Neptun în zodie, în domiciliu. E de bine!La începutul serviciului ești oarecum emotiv şi dai dovadă de timiditate în faţa unei persoane care insistă. Încearcă să rămâi obiectiv şi să judeci corect situaţia, poate şeful, prietenul, sau membrii ai familiei au dreptate!Concentrează-te numai pe treburile de rutină şi nu lăsa să fii deranjat de la scopurile tale. Mare atenţie la cheltuielişi la cei care îţi propun cheltuieli mari, investiții, mai ales în a treia săptămână a lunii. Ai intrat într-o rutină plictisitoare zi-lumină, rutină relativ importantă pentru viitorul tău. Tot ceea ce începi, sau programezi, în luna ianuarie poate să aducă rezultate fructoase, dar repet, trebuie să fii sigur că poţi să duci proiectul la capăt.