Horoscop luni, 18 Martie. Zodia agitată și nervoasă. Nu ar trebui să cheltuieşti

BERBEC Astăzi, poate ar fi bine să amâni cumpărăturile, înțelepciunea populară și chiar și conjunctura astrală spune că luni nu ar trebui să cheltuieşti. De altfel, pare că ți-ar prinde bine să fii mai atent la bani, decât de obicei, pot exista unele potențiale pierderi, neașteptate, dar pe care le-ai putea preveni, într-o oarecare măsură. Poți fi puțin mai agitat și nervos, cel mai probabil din cauza unui exces de energie vitală, canalizeaz-o în mod înțelept! 

TAUR Se prefigurează relații de bun augur cu nativii din zodii de Pământ şi de Aer, dar trebuie să fii precaut cu privire la posibilele neînțelegeri cu nativi din semne de Foc şi de Apă, în special Berbecul şi Scorpionul, pentru a evita, bineînţeles, unele surprize sau „stupize” neplăcute. În general, luni stelele îți recomandă să  încerci să eviţi ca să-i pui pe cei din jur  în situaţia de a-şi da „arama pe față”, adică de a-și etala maximul de prostie. 

GEMENI  Luni pare a fi o zi plăcută din punct de vedere emoțional, de care se pare că aveai nevoie, de ceva timp, satisfacându-ți, astfel, apetitul gargantuesc pentru provocare, cucerire și seducție! Nu încerca să înțelegi totul, concentrează-ți atenția pe sensibilitatea și spontaneitatea ta! Fii atent la cumpărături. Nu cumpăra mai mult decât strictul necesar şi evită împrumuturile, măcar astăzi. 

Horoscop luni, 18 Martie. Zodia agitată și nervoasă. Nu ar trebui să cheltuieşti

RAC În această zi de luni, pare că a venit momentul să ieși din rutină, să-ți reamintești dorințele, să-ți stimulezi motivația. Ești predispus să fii mai spontan, să trăiești mai intens și să iubești mai mult. Caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide! Sunt șanse să primeşti o veste sau să ai o întâlnire care să-ți faciliteze o soluție într-o problemă profesională, prin intermediul unei noi cunoștințe!

LEU Astăzi se pare că blândețea și armonia ți-ar putea atenua temperamentul de foc, pentru a-ți permite să apreciezi plăcerile vieții de zi cu zi, să-ți amuțești spiritul competitiv și să profiți la maximum de starea ta de bună dispoziție. Interacțiunile sociale pot fi mai simple, mai relaxate. Ți-ar putea prinde bine o pauză, un moment de respiro mai activ sau mai puțin activ, după preferințe, important e să-ți dai un restart.

FECIOARĂ În această zi de luni poți fi deosebit de atras de experiențe neobișnuite… Gândește-te la consecințe înainte de a te precipita!  Nu trebuie să te simți vinovat nici dacă tot ce ți-ai dori să faci este să stai, acasă, pe canapea, într-un cadru complet lipsit de griji, acordă-ți timp să faci asta. Perioada poate favoriza nativii care lucrează în domeniul turismului sau al sportului, dar şi pe cei care stau acasă pentru a crește copiii sau pensionarii.

Horoscop luni, 18 Martie. Zodia agitată și nervoasă. Nu ar trebui să cheltuieşti

BALANŢĂ Astăzi pare că îți urmărești obiectivele personale cu multă energie, dar pare să-ți lipsească rigoarea și, dorind să faci totul, de unul singur și cât mai rapid, riști să întâmpini un eșec, pe cât de neașteptat, pe atât de meritat…Conjunctura astrală poate favoriza aptitudinile nativilor în abordarea unor probleme legate de relaţiile cu furnizorii, cu unele instituții publice sau cu rude mai îndepărtate. 

SCORPION Luni, stelele par să indice faptul că mintea ta câștigă în precizie și discernământ, sunt șanse să poți simplifica problemele cu eficiență și simplitate. Poate apărea o scădere a energiei, dacă nu-ți domolești ritmul activităților. Nativii din zodia Scorpion din domeniul artistic sau cei care sunt educatori, învăţători, profesori, pot fi favorizați în această perioadă. 

SĂGETĂTOR În această zi de luni poți să te trezești ușor copleșit, între sarcinile pe care le ai de terminat și cele care trebuie începute rapid. Poți să ai, astăzi, o viziune mai clară asupra unui subiect mai dificil legat de domeniul profesional. Uneori poate fi bine să te distanțezi, poți găsi soluții mai bune, privind cu detașare, decât fiind foarte implicat emotional. Se prefigurează unele potențiale schimbări în ceea ce privește viața ta socială, dar și situația financiară.

Horoscop luni, 18 Martie. Zodia agitată și nervoasă. Nu ar trebui să cheltuieşti

CAPRICORN  Dacă lucrezi pe cont propriu, stelele îți recomandă să fii ultra precaut în ceea ce privește unii noi potențiali clienţi sau furnizori. Indiferent că ești liber profesionat sau salariat, cu siguranță ești îngrijorat de creșterea prețurilor. Astăzi poți avea ocazia să înțelegi, la nivel conștient, un blocaj pe care îl resimți, nu ezita să pui întrebările care te preocupă de câteva săptămâni. Sinceritatea ta îți poartă, mereu, noroc și te poate ajuta.

VĂRSĂTOR  O discuție incomodă pare să devină obligatorie. Acum pare că a venit momentul să discuți clar, dar cu calm! Pari să ai un control mai mare asupra sensibilității, emoțiilor tale, pari să ai un nivel energetic bun, iar forma ta fizică pare că se îmbunătățește, pentru că înveți să îți gestionezi mai bine rezervele de energie, pentru a nu mai rămâne pe minus. Evită graba, mai ales spre seară. 

PEŞTI Carpe diem! Astrele sunt hedoniste astăzi, îți recomandă să trăiești în prezent, să lași deoparte planurile elaborate şi strategiile iscusite și să revii la firea ta pragmatică și ancorată în realitate. Viața este mult mai lipsită de complexitate, decât poţi tu să-ţi imaginezi, aşa că nu complica lucrurile degeaba. O nevoie intensă de acțiune te poate invada și te poate ajuta să gestionezi mai bine cursul destinului tău. Te poate ajuta și intuiția și cei din jurul tău care pot deosebit de atenți la dorințele tale.