Horoscop weekend! Profesorul Radu Ștefănescu dezvăluie ce se ne rezervă astrele în acest weekend. Aceasta este zodia care trebuie să fie foarte atentă la persoanele în care are încredere.
BERBEC În acest weekend al Centenarului fiecare îşi dă cu părerea, tu mizezi pe acţiune. Trebuie să găseşti un echilibru bun între relaxare şi distracţie. Sporturi distractive, ce zici de propunerea aceasta? Asta după ce te uiți, sâmbătă, la parada militară și la festivități. Duminică ai o propunere de petrecere întârziată la o Andree.
TAUR Sâmbătă, la cumpărături, respecţi o disciplină impusă şi faci ceva economii. Dar, după ce te uiți la festivitățile de Centenar, este o ocazie rară. Duminică nu te lua după bârfe şi intrigi. Vezi în ce măsură evenimentele te afecteză personal şi… distrează-te, pentru asta se dau zilele libere, pentru refacerea puterii de muncă!
GEMENI Weekend echilibrat, îţi faci planuri de viitor, pentru toamnă şi ai timp şi de distracţie, ba ai timp să te uiți și la televizor la festivități și la parada militară. O convorbire la mobil poate să-ţi facă probleme dar nu te enerva degeaba: „vreme trece, vreme vine!” Comunicarea este afectată, Mercur este retrograd.
RAC Solo, îţi plângi de milă că nu găseşti pe nimeni care să te înţeleagă, iar după protestezi la fel de tare că eşti doar o remorcă şi că nu iei tu deciziile. Treburi de weekend ale Racului, completate cu celebrarea Centenarului. Din amestecul acesta poate să iasă ceva logic, dar mai mult emoții și senzații, în asta este tare Racul!
LEU Păstrează-ţi secretele cu grijă şi gelozie. Dar nu uita că cei dragi merită încrederea ta. Sigur, poţi să le spui o variantă care te avntajează! Weekend care poate fii plăcut, dar nu pleca la drum lung! Poți să vezi parada militară și festivitățile de Centenar și la televizor, nu trebuie să te deplasezi.
FECIOARĂ Zile calme de weekend, cumpărături, plimbare prin mall, poate un film. Nu se întâmplă nimic negativ, dar oamenii şi evenimentele nu sunt la înălţimea standardelor tale! Ce vrei, ghinion! Parcă doreai mai mult fast, mai multă lume, armata mai fioroasă, politicienii mai patrioți – ei, o să fie la Centenarul viitor!
BALANŢĂ Dimineaţa ai ceva de împărţit, de pus la punct, cu cineva apropiat, din familie, sau din anturaj. Nu te repezi, aşteaptă să se clarifice lucrurile, nu transforma incidentul într-un scandal! Oricum vizionarea festivităților de Centenar îți ocupă mai tot timpul, ai așteptat cu nerăbdare acest lucru. Încearcă să te odihnești mai mult.
SCORPION În acest weekend ai vrea să faci o mulţime de lucruri. Dar trebuie să te limitezi doar la cele mai urgente! Pregătirile de iarnă, dar și vizionarea festivităților Centenarului sunt în capul listei de priorităţi! Îmbină plăcutul cu utilul, se poate, dacă ești iscusit și-ți organizezi cu pricepere timpul.
SĂGETĂTOR Ritmul zilnic este posibil să se accelereze şi mai mult, dar tu trebuie să ţii bine hăţurile! Combină farmecul personal cu tact şi calm şi poţi obţine acordul de care ai atâta nevoie. Ai în cap un drum, știi tu care. Nu cred că este timpul potrivit, sunt evenimente importante și traficul o să fie foarte greu. Mai bine stai acasă, la căldură și te uiți la televizor.
CAPRICORN În weekend poate un drum, plăcut şi util. Te aprovizionezi pentru iarnă. Te simţi bine, cei apropiaţi îţi spun că au încredere în tine şi că poţi să faci faţă aproape oricărei situaţii! Nu uita de evenimentul central al anului, de Centenar, vezi cum se celebrează în comunitatea ta, dacă ești printre românii de pretutindeni.
VĂRSĂTOR În acest weekend dai semne de epuizare, de oboseală cronică. E indicat să te odihnesti si să-ţi menajezi sănătatea. Relaxare, somn suficient, puţină mâncare, dar de calitate, evită stresul! Și un timp rezonabil de uitat la televizor, la parada militară și la festivitățile de Centenar. Evită convorbirile lungi la mobil.
PEŞTI Astăzi ai o dorinţă acută să depăşeşti şi să prevalezi în faţa altora. Trebuie să demonstrezi că eşti valoros, dar alege-ţi cu prudenţă modalităţile de exprimare, să nu ofensezi pe cineva. Nu doar scopul contează, ci și numele bun. Dacă nu găsești cu cine să te întreci, ceea ce este probabil, uită-te la festivitățile Centenarului, amintește-ți de cei care au îzbândit acum o sută de ani.