Mai multe persoane au înțeles că stă în puterea lor să ofere cel mai de preț dar, timpul, celor care au cea mai mare nevoie de el. Totul s-a petrecut de la începutul lunii august, când a demerat campania cu mesajul #oferătimp.

”Trăim vremuri în care TIMPUL este cea mai importantă resursă a noastră, o resursă după care toți alergăm: nu avem timp să ne vedem cu prietenii, nu avem timp pentru lucrurile care ne plac, nu avem vreme să ajungem în locurile și la oamenii care ne bucură.  Pentru pacienții noștri însă, TIMPUL curge mai repede decât pentru noi toți ceilalți. La ei se măsoară în zile, săptămâni, luni sau, în cazurile fericite, în ani. Prin această campanie vrem ca, alături de toți cei care ni se alătură, să le dăruim șansa la cât mai mult timp. Un sms cu mesajul TIMP la 8844 înseamnă o bucurie în plus. Această campanie va culmina cu un eveniment surpriză, așa că vă invităm să urmăriți canalele oficiale ale HOSPICE, în perioada următoare, pentru mai multe detalii”, spune Mirela Nemțanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Campania funcționează ca o leapșă virtuală dată între cei care susțin demersurile HOSPICE. Oricine se poate alătura, preluând virtual balonul verde pe care sunt scrise mesajul campaniei, dar și numărul de sms unde se pot face donațiile, și dându-l mai departe prietenilor și tuturor celor care pot duce mai departe inițiativa. Timpul oferit de cei care participă la demers se transformă în câștigarea de minute de viață pentru pacienții care înfruntă boli incurabile.

Fondurile obținute în urma donațiilor vor fi folosite de HOSPICE Casa Speranței pentru a asigura îngrijiri paliative gratuite unui număr cât mai mare de pacienți ce suferă de boli incurabile și sprijin psihoterapeutic familiilor acestora.