Hostway a primit 110 mil. de dolari pentru a susţine creşterea la nivel internaţional

Compania Hostway Corporation, care prin filiala locală găzduieşte cele mai mari site-uri din ţara noastră, a primit, recent,  o finanţare de 110 milioane de dolari pentru a susţine creşterea la nivel internaţional. În tranzacţie au fost implicate fondurile de investiţii: Veronis Suhler Stevenson, Fortress Capital, Regiment Capital şi Phoenix Life. Termenii înţelegerii au fost păstraţi confidenţiali. Cel mai important proiect al Hostway Corporation este ServicePlex, o pla

Compania Hostway Corporation, care prin filiala locală găzduieşte cele mai mari site-uri din ţara noastră, a primit, recent,  o finanţare de 110 milioane de dolari pentru a susţine creşterea la nivel internaţional.

În tranzacţie au fost implicate fondurile de investiţii: Veronis Suhler Stevenson, Fortress Capital, Regiment Capital şi Phoenix Life. Termenii înţelegerii au fost păstraţi confidenţiali.

Cel mai important proiect al Hostway Corporation este ServicePlex, o platformă complet automatizată pentru furnizarea de servicii de hosting în regim white-label. Sistemul este folosit de cei mai mari operatori de telefonie şi telecomunicaţii din Statele Unite, care integrează serviciile Hostway în ofertele proprii. Hostway România contribuie la realizarea acestei platforme, dar activitatea sa este axată în principal pe dezvoltarea unor produse adaptate pieţei locale.

„Avem o serie de proiecte care depindeau direct de această finanţare şi suntem entuziasmaţi de faptul că le putem duce la următorul nivel. Două direcţii sunt esenţiale pentru noi: dezvoltarea continuă a infrastructurii şi sprijinirea startup-urilor”,  a declarat Flaviu Rădulescu, general manager Hostway România.

Fondată în 1998, Hostway Corporation este una dintre cele mai mari companii de hosting la nivel global, cu prezenta în 13 ţări. Serviciile companiei includ înregistrare domenii, web hosting, colocare, servere dedicate, hosting SaaS si servesc mai mult de 1,4 milioane de website-uri si peste 2 milioane de clienti din intreaga lume.

Filiala din România a fost lansată în martie 2006 şi face mai uşoară şi  mai sigură existenţa unor nume ca Trilulilu.ro, GSP.ro, CanCan.ro, dar şi a unor site-uri de companie, precum BRD-Groupe Societé Generale sau National Geographic.

SURSA: Hostway