Hotelierii de pe litoral amenință cu greva. Turiștii, direct vizați. Se cere demisia

Liderul unei federații de investitori în turism ii cere demisia șefului CNAIR pe care-l considera vinovat pentru că turistii ajung greu la mare.

Muhamad Murad – presedintele FPTR si patronul hotelului Phoenicia din Mamaia Nord a avertizat că dacă lucrările la autostradă nu se încheie până pe data de 15 iunie, hotelierii vor intra în grevă fiscală pe termen nelimitat, pe parcursul căreia vor refuza să mai plătească taxe către stat.

„În prima zi de vară, când mii de români şi-au dorit să vadă marea, turiştii au fost dezamăgiţi de drumul către litoral, foarte aglomerat şi chiar blocat pe anumite segmente pentru că CNAIR efectuează lucrări de reparaţii în sezonul estival, fără respect pentru turişti.

Suntem conştienţi că lucrările de reparaţii sunt necesare şi ne bucurăm de faptul că acestea sunt efectuate, dar constatăm că nu există o planificare raţională a acestor activităţi de reparaţie a  autostrăzii de către CNAIR”, spun reprezentanţii FPTR. Patronatele din turismul românesc susţin că aglomeraţia şi blocajele de pe Autostrada Soarelui alungă peste graniţe o mare parte din turiştii care vor să vină pe litoralul nostru, iar românii din Ardeal preferă un drum de şase ore pe litoralul croat unuia de opt ore către staţiunile româneşti de la Marea Neagră.

„Turiştii se chinuie 5-6 ore pe autostradă între Constanţa şi Bucureşti, un drum care ar trebui făcut în doar două ore. Un turist face mai mult din Bucureşti la Marea Neagră decât are nevoie ca să ajungă pe orice litoral din Europa şi chiar din nordul Africii sau Dubai”, a declarat Mohammad Murad, proaspăt reales preşedinte al FPTR pentru al treilea mandat.

În opinia sa, investitorii de pe litoral reuşesc să ridice un hotel în şase luni, în timp ce statul român nu este în stare să repare câteva tronsoane de autostradă în trei ani.

Mohammad Murad l-a invitat pe directorul CNAIR, pe care-l consideră depăşit de situaţie, să-i predea mandatul prin care să poată supraveghea starea lucrărilor de pe A2, astfel încât acestea să se încheie urgent.

„Dacă până pe data de 15 iunie autostrada nu funcţionează în parametrii normali, hotelierii de pe litoral vor intra în grevă fiscală şi nu vor mai plăti taxe către stat. De vină pentru blocajele create este şi Biroul de Poliţie Autostrada A2, pentru că nu este în stare să dirijeze maşinile către drumuri adiacente. Din cauza blocajelor, turiştii îşi pun în pericol viaţa şi se întorc nervoşi şi epuizaţi de drum dintr-o vacanţă pentru care au plătit-o să se relaxeze. Fiecare director CNAIR promite că îşi dă demisia dacă nu rezolvă problema acestor lucrări care se tot repetă de 20 de ani, parcă în bătaie de joc faţă de turiştii români. Dar nu doar că nu rezolvă problema, dar directorul nu are nici măcar demnitatea de a-şi da demisia pentru că este depăşit de situaţie, şi de aceea noi, patronatele din turism, cerem demiterea atât a directorului CNAIR, cât şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2″, a punctat Mohammad Murad.