"Propun ca de 1 Mai toate unităţile de alimentaţie publică să facă o grevă şi să se închidă. În afară de hotelurile care au contracte şi care pot caza turiştii, să le dea eventual micul dejun şi apoi să închidă tot. Oricum dacă vine Antifrauda se închide tot, 40-50 la sută din unităţi ne aşteptăm să fie închise de 1 Mai", a afirmat Sorin Mocianu, investitor în turism şi în alimentaţie publică, dar şi consilier judeţean din partea PNL, citat de Mediafax.
La rândul său, reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turism, Virgil Stancu, a exclus această variantă, spunând că sunt deja turişti români şi străini care au contracte cu hoteluri de pe litoral.
"Nu vrem să credem că este rea-voinţă, credem că este o lipsă de dialog şi poate de necunoaştere a celor care au scris această ordonanţă. Dacă se aplică măsura închiderii este ca şi cum din start l-ai omorât pe acel agent economic. Ceea ce se propunea vizavi de 1 Mai cu închiderea unităţilor este imposibil. Sunt turişti care au contracte, avem un an cu premise bune, asta ne-ar mai lipsi, pentru că atunci chiar am vorbi de turism în Bulgaria, Grecia, Turcia şi am exclude în totalitate litoralul românesc", a spus Virgil Stancu.