Hotelierii din Insula Creta transmit un mesaj de încredere turiştilor români, subliniind măsurile de siguranţă privind limitarea răspândirii noului coronavirus, pregătirea angajaţilor, dar şi ofertele promoţionale. Managerul general al lanţului Creta Maris, Nikos Vlassiadis, a explicat că, în contextul epidemiei de coronavirus, au fost făcute investiţii suplimentare pentru a respecta protocoalele de siguranţă, scrie Agerpres.

El a subliniat, de asemenea, importanţa turiştilor din România pentru economia celei mai mari insule din Grecia.

„Anul acesta am investit mult mai mult decât anul trecut pentru a respecta toate protocoalele legate de pandemia de coronavirus. Noi vom face tot ce depinde de noi la Creta Maris pentru ca turiştii să fie în siguranţă. Gradul de ocupare al hotelului în acest moment se situează între 25% şi 35 %, pe undeva pe acolo. Ne aşteptăm ca în acest an să avem un grad de ocupare între 30% şi 40%, sperăm la mai bine. Românii sunt unii dintre clienţii noştri importanţi şi sperăm să-i avem în număr cât mai mare. Vreau să le transmit turiştilor români că noi suntem aici, suntem pregătiţi să-i primim în siguranţă şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a se simţi în siguranţă”, a spus managerul grec.

Vlassiadis a explicat şi procedurile puse în aplicare de autorităţile elene în cazul depistării de cazuri pozitive de coronavirus.

„În cazul în care un turist este depistat pozitiv la testele care se fac pe aeroport este înştiinţat atât turistul cât şi doctorul hotelului, iar pacientul este dus ulterior la unul dintre hotelurile special amenajate pentru astfel de cazuri. Guvernul grec ne-a susţinut încă de la început pe toţi, motiv pentru care avem cel mai scăzut nivel din Europa în ceea ce priveşte cazurile de coronavirus. Cred că siguranţa turiştilor este cea mai importantă, toată lumea vrea să se simtă în siguranţă”, a declarat acesta jurnaliştilor români participanţi la un info-trip organizat de tour-operatorul Paralela 45, împreună cu Organizaţia Naţională de Turism din Grecia (EOT).

Pe de altă parte, Stelios Bagkeris, general manager al Theartemis Palace Hotel, a subliniat importanţa acţiunilor întreprinse la nivel guvernamental pentru a asigura funcţionarea sectorului turistic în condiţii de siguranţă.

„Pentru a proteja clienţii, am făcut un plan de acţiune împreună cu Guvernul nostru. Toată echipa noastră este instruită, iar angajaţii ştiu cum să acţioneze în orice situaţie. Am pus dezinfectant în toate locurile din hotel”, a afirmat Bagkeris.

În contextul în care gradul de ocupare al hotelurilor este foarte scăzut comparativ cu alţi ani, strategia multor unităţi de cazare a fost bazată pe promoţii şi reduceri de preţuri.

„Rata de ocupare a hotelului este foarte scăzută în acest moment, este de 25%. Sunt mai multe motive pentru care se întâmplă acest lucru, unul dintre ele este că marile pieţe sunt încă închise. Rusia, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie nu operează zboruri în Grecia. Până la sfârşitul lunii ne aşteptăm să se deschidă toate pieţele, iar lunile august, septembrie şi octombrie să fie mai bune. Preţurile sunt mai mici decât anul trecut, este o ocazie bună pentru toată lumea să vină în vacanţă în Grecia acum. Cred că toate hotelurile au promoţii, într-o măsură mai mare sau mai mică. Este un moment bun de venit aici”, a completat Bagkeris.