Liderii industriei hoteliere activi la nivel european nu văd o redresare a pieţei în acest an şi se aşteaptă la o serie de afilieri şi cooperări de tip joint-venture ca soluţie de supravieţuire. Tarifele de cazare vor reveni la nivelul atins înainte de declanşarea crizei financiare abia din 2012, se arată într-un sudiu al companiei de servicii juridice DLA Piper, realizat pe un eşantion de 417 executivi din sectorul hotelier european.
„Doar 2% din respondenţi se aşteaptă la o creştere susţinută a activităţii în 2010, în ciuda faptului că anul trecut 37% dintre aceştia prevedeau o creştere constantă. Aceste rezultate îngrijorătoare sunt completate de temerile a peste jumătate dintre hotelieri (55%) că tarifele de cazare nu vor reveni la nivelul atins înainte de criza financiară decât după 2012“, se arată în studiu.
Circa 36% dintre hotelierii chestionaţi se aşteaptă la o creştere a numărului de proiecte noi din domeniu, în timp ce 32% au declarat contrariul. 80 % dintre cei intervievaţi consideră că marile lanţuri hoteliere vor continua politica de afiliere de unităţi existente, în timp ce 66 % se aşteaptă ca liderii din sector să îşi crească cota de piaţă în 2010.
Investiţii orientate spre China şi India
„Marile lanţuri hoteliere vor continua să-şi majoreze cota de piaţă prin afielierea de noi hoteluri. Acestea au avantajul eficienţei operaţionale şi a bugetelor mai ridicate de marketing“, a declarat Alin Buftea, coordonatorul practicii de imobiliare şi construcţii a biroului DLA Piper din Bucureşti.
Dezvoltarea industriei hoteliere va fi limitată în 2010, dar este posibil ca lanţurile hoteliere internaţionale să-şi orienteze investiţiile în China şi India în următorii trei ani – 28 % au indicat China drept cea mai atractivă ţintă pentru dezvoltarea afacerilor, iar 24 % au indicat India.
„Deşi sunt semne că gradul de ocupare este acum la un nivel stabil, industria se teme că tarifele vor rămâne scăzute în următorii ani şi că absorbţia de hoteluri deja operaţionale în lanţuri internaţionale nu va putea compensa activitatea redusă de construcţie”, a adăugat Karen Friebe, unul dintre cei doi coordonatori ai practicii internaţionale de Hospitality & Leisure a DLA Piper.