Dupa decembrie ‘89, cei care au avut curajul sa intreprinda ceva au fost, mai degraba, cei obligati de noile realitati sa o faca: oameni care si-au pierdut slujbele, tineri absolventi repartizati la sute de kilometri de domiciliul lor si care nu se puteau intoarce acasa decat incercand sa faca ceva pe cont propriu dar, cu siguranta, si fosti activisti sau securisti care nu si-au mai gasit locul in noua societate. Simpla apartenenta la fostele structuri nu trebuie, in mod obligatoriu, incriminata. Toti acestia s-au constituit in cea mai activa patura sociala din tara noastra. Unii au reusit sa acumuleze averi prin metode ilegale sau imorale. Altii, cei mai multi, au castigat sau au pierdut pe mana lor. Opinia publica ii cunoaste mai bine pe cei din prima categorie, de care presa s-a ocupat preponderent. Imaginea proasta s-a extins insa asupra tuturor. Si, intr-o societate saraca si lipsita de initiativa, bogatia a fost asimilata cu furtul. Politicienilor, indiferent de culoare, li s-a parut mai facil sa gadile aceasta coarda aducatoare de voturi decat sa explice ca romanilor le va fi mai bine pe masura ce vor exista mai multi oameni bogati. Sigur, e greu de explicat unor oameni fara slujbe ca salvarea lor nu va veni de la un stat atotputernic, ci de la un intreprinzator care isi risca bruma de avere pentru a pune pe picioare o mica afacere. Dorinta de imbogatire a fost stigmatizata, desi numarul celor care vor sa castige bani peste noapte pare sa fie egal cu numarul cetatenilor tarii. Cu siguranta, este mai usor sa-ti propui sa te imbogatesti castigand la loto sau sunand de la serviciu la 89.89…, si mult mai anevoios sa-ti pui mintea la lucru pentru a descoperi ce poti sa faci, cu capul si cu bratele, pentru a castiga bani. Dar pentru asta trebuie sa-ti risti economiile (populatia detine in banci aproape 30.000 miliarde lei), sa alergi pe la institutii birocratice, sa cauti pentru angajare contabili, meseriasi etc.
Un post de televiziune a difuzat recent o stire, dupa un studiu al Comisiei Nationale de Statistica, potrivit careia cea mai lunga saptamana de lucru in Romania o au patronii, care lucreaza chiar si 50-60 de ore. Presedintele Constantinescu vorbea recent de mitocanii cu masini de lux si vile opulente, sugerand fara perdea ca acesta este semnul clar al hotiei. Mitocanii de care vorbea presedintele, cu siguranta, exista. Dar a pune semnul egal intre bogatie si furtisag este cea mai mare greseala pe care o poate face astazi un om politic roman. Canalizarea nemultumirilor catre cei care au reusit, in ciuda impotrivirilor unui stat ostil, are efecte pe termen lung. Pentru hoti (sau impotriva lor) exista Politie, Justitie, Garda Financiara etc. Impotriva celorlalti, care nu au incalcat legea, lupta oamenii politici. Oamenii de afaceri sunt priviti doar ca niste hoti inca neprinsi, ca evreii sau vrajitoarele in Evul Mediu, de la care se trag toate relele.