Familia Sterp a reușit în sfârșit să îi identifice pe cei care i-au spart casa și au fugit cu seiful lor, în care se aflau 200.000 de euro. Toți membrii au contribuit, colectând dovezi pe care mai apoi le-au oferit poliției, pentru a continua investigațiile.

Poliția nu se implica foarte mult

Poliția nu reușise să strângă foarte multe indicii în legătură cu identitatea hoților. Văzând că poliția nu era prea implicată, mama Geta și copiii ei au decis să investigheze și ei pe cont propriu. Toate dovezile pe care le-au adunat le-au oferi poliției, pentru a putea să continue ancheta. Și eforturile lor nu au fost în zadar, având în vedere că familia crede că a reușit să afle cine sunt făptașii, rămânându-le numai să aștepte verdictul autorităților. Mama Geta crede că știe cine sunt cei care i-au spart casa. Potrivit acesteia, ar fi vorba despre patru bărbați, pe care îi „cunoaște cu nume și prenume”. Aceasta suspectează că hoții ar trăi într-o comună „nici apropiată, nici îndepărtată” de cea în care locuiește familia Sterp, mai exact în localitatea General Berthelot, din zona Hațegului.

Tâlharii ar putea trăi foarte aproape de familia Sterp

Mama Geta a vorbit despre cum a decurs investigația. Aceasta a spus că dacă în urmă cu ceva timp avea dar niște bănuieli, acum crede cel mai probabil i-a găsit pe hoți, însă va lăsa autoritățile să își facă treaba, așa cum este și normal, de altfel.

„Dacă în urmă cu două luni aveam doar niște bănuieli, situația s-a schimbat între timp. Mergând din aproape în aproape, vorbind cu unul și cu altul, am ajuns la cei care ne-au spart casa în vară. După mine, am găsit autorii, bate-i să-i bată!

Nu pot să vă multe lucruri, dar am făcut anchetă în toată regula. Apoi, cu toate dovezile pe care le-am strâns am mers la poliție. Noi nu ne jucăm. Atâta ne-am chinuit cu povestea asta că trebuia să iasă soarele și pe strada noastră. Numai cu câți oameni am vorbit, la câți nu ne-am plâns. De câte ori nu am mers într-o parte sau alta. Dar acum totul s-a sfârșit!”, declarat Mama Geta pentru Playtech.