Hewlett Packard (HP) România intenţionează să angajeze încă 50 de salariaţi la centrul de dezvoltare de software deschis recent în Cluj, numărul total al acestora urmând să ajungă la 130 de persoane, a declarat, vineri, directorul general al companiei, Radu Enache.

România este o ţară importantă pentru HP, care va continua să investească pe plan local, ca parte a programului global, a declarat Francesco Serafini, managing director pentru regiune al companiei.

„Am început investiţiile în România acum mai mulţi ani, recent am deschis un centru de dezvoltare de software. Totalul angajaţilor depăşeşte nivelul de 2.000 de salariaţi, care, raportat la cei 11.000 de salariaţi din Europa Centrală şi de Est, arată importanţa acestei ţări pentru noi”, a spus Serafini.

Pe plan local, HP România a resimţit criza economică din 2009, însă nu a făcut concedieri. „În primul trimestru al anului fiscal curent, care s-a încheiat în luna ianuarie, am depăşit cu 14% ţinta financiară stabilită. Piaţa e dificilă, deocamdată, dar au apărut semne pozitive”, a spus Enache.

Afacerile HP România au scăzut în 2009 la nivelul anului 2007, dar activitatea companiei a fost mai profitabilă. În 2008, filiala locală a HP, cel mai mare producător de echipamente IT la nivel internaţional, a înregistrat o cifră de afaceri de 224,3 milioane de lei (60,9 milioane euro), conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, cu 21% mai mari decât în 2007, în timp ce profitul net a coborât cu 27,5%, la 20 milioane lei (5,4 milioane euro).

SURSA: Mediafax