Cea mai mare bancă din Europa, HSBC Holdings, a anunţat că ar putea vinde trei din cele mai mare imobile de birouri pe care le deţine, în acest moment primind oferte din partea mai multor cumpărători.
Astfel, HSBC ar putea vinde o parte dintre clădirile de birouri din New York, Paris şi Londra. Cu toate acestea, banca are în plan să le folosească în continuare prin sistemul sale & lease back. Acesta presupune vânzarea către o companie a unor active şi păstrarea acestora în baza unui contract încheiat pe termen lung.
Banca britanică ar putea obţine 2,7 miliarde de lire sterline (3,98 miliarde de dolari) pentru cele trei clădiri de birouri.
Clădirea din Canary Wharf, Londra, este sediul central al băncii şi a fost cumpărat la finalul anului trecut de la compania imobiliară spaniolă Metrovacesa, pentru 838 milioane lire sterline.
HSBC a anunţat luna trecută că are în plan disponibilizarea a 1.000 de angajaţi britanici, după ce a înregistrat o scădere a profitului net aferent anului 2008.
Sursa: Market Watch