Unul dintre evenimentele anului pe piaţa românească de telefonie mobilă va fi lansarea HTC Magic în parteneriat cu Vodafone. Va reuşi Google cu sistemul de operare Android să bată Windows Mobile? După o creştere cu aproape 60% a vânzărilor, în unităţi fizice, faţă de 2007, grupul taiwanez producător de telefoane şi dispozitive mobile HTC s-a instalat confortabil, la finele anului trecut, pe poziţia a patra în top, după Nokia, Research In Motion şi Apple. Motorul principal
Unul dintre evenimentele anului pe piaţa românească de telefonie mobilă va fi lansarea HTC Magic în parteneriat cu Vodafone. Va reuşi Google cu sistemul de operare Android să bată Windows Mobile?
După o creştere cu aproape 60% a vânzărilor, în unităţi fizice, faţă de 2007, grupul taiwanez producător de telefoane şi dispozitive mobile HTC s-a instalat confortabil, la finele anului trecut, pe poziţia a patra în top, după Nokia, Research In Motion şi Apple. Motorul principal de creştere au fost smartphone-urile cu sistem de operare Windows Mobile, dar HTC a dat o lovitură de imagine cu lansarea primului telefon mobil inteligent, care se bazează pe sistemul de operare Android de la Google. Imediat după apariţia G1, lansat anul trecut în octombrie, în parteneriat cu operatorul T-Mobile, şi alţi producători au anunţat că vor scoate din laboratoare dispozitive similare, bazate pe acelaşi software-vedetă a sistemelor de operare pentru telefoane mobile.
Numai că HTC a anunţat recent lansarea celui de-al doilea mobil bazat pe Android, împreună cu Vodafone, iar telefonul va fi disponibil şi în România în prima jumătate a acestui an, după cum a anunţat operatorul.
Pentru HTC a venit momentul să culeagă roadele lansării Android. Conform companiei de analize de piaţă Strategy Analytics, vânzările de mobile bazate pe sistemul de operare de la Google vor creşte cu 900% în acest an. Cât din veniturile generate de această creştere se vor duce la HTC şi cum îşi va valorifica poziţia câştigată, inclusiv în România? „Având în vedere că Android a fost lansat mai întâi în SUA şi de abia recent a pătruns în Europa şi Asia, creşterea preconizată este perfect posibilă şi noi sperăm ca de cea mai mare parte din aceasta să beneficiem noi“, spune Tomasz Lesniak, Area Manager HTC Eastern Europe. „În prezent, lucrăm cu Google şi Vodafone pentru ca la lansare să fie disponibile toate serviciile şi aplicaţiile din Android Market“.
Microsoft contraatacă prin versiunea 6.5, mai simplă şi mai intuitivă
Microsoft a anunţat o nouă versiune a sistemului său de operare, 6.5, care va fi lansată în decursul anului şi care promite să fie mai intuitivă şi mai simplă, două atribute de lipsa cărora se plângeau utilizatorii până acum. Managerul HTC spune însă că G1 şi Magic, cele două modele bazate pe Android, vor fi urmate şi de alte dispozitive HTC bazate pe acelaşi sistem de operare. „Cu siguranţă, în planurile noastre există intenţia de a oferi dispozitive Android tuturor clienţilor din România, prin intermediul fiecăruia dintre cei trei operatori principali, dar e mult prea devreme să putem furniza detalii dincolo de lansarea HTC Magic, care a fost deja anunţată“, precizează directorul pentru Europa de Est al companiei taiwaneze.
Pe plan mondial, telefoanele mobile cu sistem de operare Windows Mobile ocupă poziţia a treia la vânzări, conform Gartner, cu o cotă de 11,8% la finele anului trecut, după cele bazate pe Symbian (52,4%) şi BlackBerry (16,6%) şi înaintea Mac OS X (Apple) şi Linux, fiecare cu circa 8%.
900 % este estimarea Strategy Analitics privind creşterea în 2009 a vânzărilor de telefoane mobile cu sistem de operare Android