Huawei, lider mondial în furnizarea de reţele de telecomunicaţii de ultimă generaţie, va lansa în această toamnă pe piaţa românească o linie extinsă de telefoane mobile, bazată pe sistemele de operare Android.Oferta va cuprinde trei direcţii: terminale de tip smartphone, destinate clienţilor în căutare de specificaţii complete în materie de Internet, mail şi aplicaţii profesionale, terminale de fashion, dedicate tinerilor pasionaţi de reţele de socializare şi mesagerie te
Huawei, lider mondial în furnizarea de reţele de telecomunicaţii de ultimă generaţie, va lansa în această toamnă pe piaţa românească o linie extinsă de telefoane mobile, bazată pe sistemele de operare Android.
Oferta va cuprinde trei direcţii: terminale de tip smartphone, destinate clienţilor în căutare de specificaţii complete în materie de Internet, mail şi aplicaţii profesionale, terminale de fashion, dedicate tinerilor pasionaţi de reţele de socializare şi mesagerie text, precum şi terminale cu capabilităţi dual-sim, dedicate utilizatorilor care au două abonamente şi vor să comunice cu cele mai bune costuri.
Vârful de lance va fi modelul U8800, cu filmare HD, multi-touch, viteză de download de până la 14 Mbs şi întreaga gamă de aplicaţii a sistemului de operare Android de la Google.
„Huawei Terminals livrează deja în Europa un model Android de succes: Pulse (U8220), disponibil în reţelele T-Mobile din Germania. Cât despre Modelul U8800, acesta profită de experienţa noastră în reţele şi Internet de mare viteză şi adaugă potenţialul uriaş al sistemului de operare Android 2.2, cu mii de aplicaţii disponibile online” spune Jeff Wang, Country Manager Huawei pe România.
Alte modele pe care compania le va lansa toamna aceasta sunt U8300 şi G6620 (dual-sim). Primul este un telefon fashion cu ecran tactil şi client integrat de Facebook şi Twitter, iar cel de al doilea este un model cu tastatură QWERTY şi design contemporan, cu accente premium.
Deşi linia completă de telefoane mobile este o noutate în România, compania Huawei e prezentă de aproape un deceniu pe piaţa românească, prin echipamentele sale de acces la Internet, atât fix cât şi mobil, unde deţine o cotă de piaţă fruntaşă.
“După mai bine de 9 ani de când Huawei activează pe piaţa din România, compania a devenit principalul furnizor de echipamente de telefonie şi partener strategic pentru Orange, Vodafone, Romtelecom, RCS&RDS”, a mai spus Jeff Wang.
SURSA: Huawei