Google a anunțat duminică că va începe să pună restricții! Un gigant producător de smartphone-uri a transmis un mesaj pentru clienții săi. Fie că folosesc telefoanele lor mobile sau alte produse, compania a făcut un anunț important pentru toți posesorii acestor dispozitive.
Anunțul gigantului IT vine în contextul în care Google a introdus mai multe restricții care se aplică implicit și pe dispozitivele care folosesc Android.
„Huawei va continua să asigure actualizări de securitate, precum și servicii post-vânzare pentru toate dispozitivele Huawei și Honor existente, fie tablete, fie smartphone-uri, atât pentru cele deja vândute, cât și pentru cele aflate încă pe stoc la nivel global” – a precizat compania.
Google a anunţat recnt că va incheia niște colaborări cu Huawei ce presupun transferuri de hardware, software şi servicii, cu excepţia celor open source (cu licenţă deschisă), conform agenției Reuters.
În acest context Huawei și Android vor avea parte de anumite restricții. Următoarele modele pe care Huawei le va lansa nu vor mai avea acces la unele aplicații pentru Android.
„De-a lungul timpului, Huawei a adus contribuții substanțiale la dezvoltarea și creșterea platformei Android în jurul lumii. Drept unul dintre partenerii cheie ai Android la nivel global, am lucrat îndeaproape cu platforma open-source pentru a dezvolta un ecosistem care a adus multiple beneficii atât utilizatorilor, cât și întregii industrii (…). Vom continua să dezvoltăm un ecosistem software sigur și sustenabil care să asigure cea mai bună experiență tuturor utilizatorilor Huawei, la nivel global”, a mai anunțat Huawei, luni.
„Respectăm această directivă și revizuim implicațiile. Pentru utilizatorii serviciilor noastre, Google Play și securitatea Google Play Protect vor continua să funcționeze pe dispozitivele Huawei existente”, afirmă Google, conform comunicatului oficial al Huawei.
„În ceea ce privește întrebările utilizatorilor Huawei privind următorii pași în respectarea celor mai recente acțiuni ale guvernului american: Vă asigurăm că respectăm toate cerințele guvernului Statelor Unite, iar servicii precum Google Play & securitatea Google Play Protect vor funcționa în continuare pe dispozitivele Huawei existente”, a transmis Android, citat în comunicatul Huawei.