Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, care a fost supus la începutul lui decembrie unei noi operaţii legate de cancerul său, ar fi fost plasat în comă artificială de mai multe zile, a relatat cotidianul spaniol ABC, citat miercuri de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
”Asistarea artificială ar putea fi chiar întreruptă în curând. Decizia de a-l debranşa, urmată de moarte ca rezultat previzibil, poate fi luată în orice moment”, scrie ziarul spaniol, care susţine că are sursele sale.
Cu toate acestea, autorităţile venezuelene dau asigurări că starea lui Chavez este stabilă. Ministrul venezuelean pentru ştiinţe şi tehnologii, Jorge Arreanza, a făcut chiar apel marţi la compatrioţii săi să nu dea crezare ”zvonurilor rău intenţionate”.
Hugo Chavez (58 de ani), la putere din 1999, a fost operat la Havana pe 11 decembrie pentru a patra oară de când a fost diagnosticat, în iunie 2011, cu cancer în zona pelviană.
Sursa: Agerpres