Cancelarul german Angela Merkel nu exclude posibilitatea unei nationalizari a bancii Hypo Real Estate, aflata in continuare in dificultate, in ciuda ajutorului primit.

„Ne dorim sa ajungem sa detinem o majoritate a controlului in aceasta banca”, a declarat Merkel.

Hypo Real Estate este emblema crizei financiare in Germania si a beneficiat deja de un ajutor de 50 de miliarde de euro si de garantii publice in valoare de 42 de miliarde de euro.

Mai multi analisti si experti in economie au declarat ca Hypo Real Estate ar fi putut fi „un Lehman Brothers in varianta germana”.