Hyundai a lansat pe piața europeană o nouă interpretare a bestsellerului său, i30. Cu întreaga activitate de cercetare, dezvoltare și industrializare în Europa, modelul țintește direct clienții VW Golf, Ford Focus sau Opel Astra.
Segmentul C al pieței este, de departe, cel mai căutat de clienții europeni. Dovada? În top 10 al celor mai comercializate vehicule, nu mai puțin de patru sunt autoturisme compacte. Prin urmare, orice producător cu ambiții are nevoie de un exponent puternic în această zonă a pieței, iar Hyundai nu putea lipsi din pleiada de nume mari implicate în lupta stânsă din clasă.
Mai mult chiar, brandul coreean nu face un secret din țintele luate în cătare de bestsellerul său european: Volkswagen Golf, Ford Focus, Opel Astra, Renault Megane. Întâmplător sau nu, aceste mașini sunt chiar liderii segmentului.
Cei care încă se îndoiesc de seriozitatea declarației de intenție a coreenilor au la dispoziție niște cifre cel puțin interesante: Hyundai a comercializat anul trecut în Europa aproape 400.000 de autoturisme. Creșterea cu 11,5% față de 2010 a însemnat și o majorare a cotei de piață de la 2,6% la 2,9%. Și nu este doar un foc de paie. În 2010, creșterea față de 2009 a fost de 4,7%, iar cu un an înainte de peste 26%. În timp ce majoritatea mărcilor europene de volum înregistrau recul după recul. De altfel, acesta este și motivul pentru care cota de piață a celor de la Hyundai a avansat de la 1,8%, în 2008, la 2,9% în 2011.
În tot acest timp, noile modele, dedicate pieței europene, au venit în valuri, de fiecare dată mai atractive din punctul de vedere al designului, mai fiabile și mai eficiente. Ideea preconcepută a europenilor conform căreia mașinile coreene nu sunt de încredere a început să pălească. Mai ales după ce coreenii și-au instalat un important cap de pod în Europa, construind un centru de cercetare și inginerie și, mai apoi, o uzină (în care este asamblat și i30), în inima bătrânului continent.
Model european, interpretare asiatică
Lăsând deoparte succesul mărcii, noul Hyundai i30 are toate atuurile necesare pentru a „fura“ și mai mult din cota de piață a modelelor concurente. E drept că designul poate părea cam încărcat, însă, ca de fiecare dată, o astfel de apreciere poate fi subiectivă. Cert este că la nivelul materialelor utilizate, al comportamentului rutier și, mai ales, al gamei de propulsoare, vehiculul actual este mult peste varianta anterioară. Cu siguranță, nu beneficiază de renumele unui Golf sau al unui Focus, însă nici nu mai poate fi considerat un outsider în lupta din segment.
Dacă luăm în calcul și echipamentele prezente în habitaclu încă de la versiunea de bază, care include aer condiționat, sistem de direcție cu trei moduri de setare, închidere centralizată cu telecomandă și alarmă, ESP, șase airbaguri, geamuri electrice față, oglinzi acționate electric, transmisie cu șase trepte și asistență la urcarea în rampă, toate la un preț de 10.880 euro fără TVA, modelul poate fi considerat o opțiune interesantă pentru orice doritor de hatchback.