"Hyundai pregăteşte lansarea unui model electric (EV) în 2016", le-a declarat marţi jurnaliştilor vicepreşedintele companiei, Lee Ki-sang, prezent la lansarea modelului electric compact Soul al Kia Motor, subsidiară a Hyundai.
Hyundai a devenit lider mondial în dezvoltarea tehnologiei fuel cell pe bază de hidrogen, odată cu lansarea Santa Fe FCEV, în 2000. Compania are ca obiectiv producţia a 1.000 de unităţi ce utilizează tehnologia fuel cell pe bază de hidrogen până în 2015, mai ales pentru clienţii din Europa, unde UE a stabilit o hartă privind dezvoltarea unei reţele pan-europene a staţiilor de alimentare cu hidrogen.
Leaf, produs de Nissan, este cel mai bine vândut model electric din lume. Din 2010, când a fost lansat acest model, s-au vândut peste 100.000 de unităţi.
Anul trecut, directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a declarat că cei doi producători auto probabil nu vor reuşi să-şi atingă obiectivul de a vinde pe plan mondial 1,5 milioane de automobile electrice până în 2016 şi ar putea avea nevoie de încă doi sau trei ani pentru îndeplinirea acestei ţinte.
Alianţa a vândut peste 120.000 de vehicule electrice de când a intrat pe această piaţă, în urmă cu patru ani. Consumatorii sunt nemulţumiţi atât de preţul ridicat al acestor modele, cât şi de distanţa mică parcursă de automobilele electrice după încărcarea bateriei.
Carlos Ghosn a cerut autorităţilor extinderea infrastructurii de centre de reîncărcare, pentru stimularea vânzărilor de automobile electrice şi reducerea costurilor acestora.
Renault deţine, în prezent, 43,4% din acţiunile Nissan, care, la rândul său, deţine 15% din acţiunile Renault. De la fuziunea lor, în 1999, cei doi parteneri derulează o serie de achiziţii comune pentru a reduce costurile. AGERPRES