Hyundai a comercializat în Europa 191.338 de autovehicule în prima jumătate a anului 2010, cel mai mare volum semestrial de vânzări de când compania a început să importe autovehicule în Europa, cu peste 20 de ani în urmă, informează Hyundai Auto România.
Cele mai recente date furnizate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) indică faptul că vânzările Hyundai au crescut cu 10,2 la sută comparativ cu primele şase luni ale anului 2009 – situându-se peste creşterea generală a pieţei europene, de 0,6 la sută.
Hyundai a ajuns la o cotă de piaţă de 2,6 la sută în Europa. Modelele gamei ‘i’ au avut evoluţii foarte bune în segmentele din care fac parte – i30 hatchback şi wagon, modele produse în Europa, au înregistrat creşteri ale vânzărilor cu 41% faţă de primul semestru al anului 2009, depăşind împreună cifra de 60.000 de unităţi în 2010.
Modelul i20 proiectat în Europa a atins o creştere de 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, în timp ce modelul i10 a înregistrat o dinamică de trei procente. ix35, SUV-ul Hyundai din segmentul C, a contribuit, de asemenea, la rezultatele din prima jumătate a anului în curs, fiind preluate peste 60.000 de comenzi în patru luni de la momentul la care a devenit disponibil pe piaţa europeană, în luna martie.
SURSA: Agerpres