Ucraina anunță mobilizarea tuturor bărbaților. Toți rezerviștii cu experiență militară au fost deja mobilizați

Șeful direcției de personal militar al Conducerii Forțelor Terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Roman Gorbaci, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la Kiev, că toți rezerviștii cu experiență militară au fost mobilizați, motiv pentru care este necesar ca bărbații care nu au făcut armata să se înroleze, se arată într-un videoclip postat pe contul de YouTube UkraineMediaCenter Kyiv.

De asemenea, el a mai declarat că aceștia nu vor fi trimiși pe linia întâi a frontului, ci vor fi înscriși la cursurile de pregătire militară, iar apoi vor fi repartizați batalioanelor militare din regiunile de front.

Amintim că mobilizarea generală a fost introdusă în Ucraina pe 24 februarie, după ce Rusia a decis să invadeze țara condusă de Volodimir Zelenski.

Războiul dintre Rusia și Ucraina durează de aproape trei săptămâni

Dmitri Peskov susține că este mult prea devreme ca Moscova să facă vreun ”prognostic” cu privire la negocierile cu Kievul care urmează să fie reluate în cursul zilei de marți.

Anunțul făcut de purtătorul de cuvânt vine în contextul în care, anterior, un consilier al preşedinţiei ucrainene declara că este posibil un acord de pace cu Rusia până în mai, relatează AFP.

”Activitatea celor două delegaţii, atât cea rusă cât şi ucraineană continuă prin videoconferinţă. Este o activitate complexă, iar faptul că ea continuă este deja un lucru pozitiv”, a declarat Dmitri Peskov.

Rusia refuză să se pronunțe

Totodată, oficialul rus a precizat că preferă să nu facă niciun prognostic și mai degrabă să așetepte rezultate clare înainte de a informa populațiile.

”Noi nu vrem să facem prognosticuri pentru moment. Preferăm să așteptăm să avem rezultate tangibile înainte de a informa populaţiile celor două ţări”, a mai spus acesta.

De menționat este faptul că, precizările Rusiei vin în contextul în care, anterior, un consilier al preşedintelui ucrainan Volodimir Zelenski, Oleksi Aretovici, a estimat că este posibil un acord de pace între Kiev şi Moscova. Potrivit acestuia, până în luna mai a acestui an, cele două puteri ale Europei ar urma să facă pace.

”Cred că cel mai târziu în mai (…) urmează să ajungem foarte probabil la un acord de pace, poate mult mai rapid”, a declarat el pe un canal YouTube.