I-a dat afară! Clotilde Armand a luat măsuri foarte dure în Sectorul 1

I-a dat afară! Clotilde Armand ia cele mai dure dure măsuri de până acum. După anunțul făcut de edilul de la Sector 1, e cutremur de proporții la Primărie.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea să-i de-a afară pe o serie de responsabili din instituția pe care o conduce. Ea a anunţat că directorii ADP Sector 1, Poliţiei Locale şi Direcţiei de Investiţii vor fi demişi.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul spune că aceste trei direcţii moştenite în forma actuală de la vechea administraţie au creat un deficit de peste 700 de milioane de lei în acest an.

„Directorul Administraţiei Domeniului Public Sector 1, directorul Poliţiei Locale Sector 1 şi directorul Direcţiei de Investiţii vor fi demişi începând cu data de astăzi. Aceste trei direcţii moştenite în forma actuală de la vechea administraţie au creat un deficit de peste 700 milioane de lei în acest an şi pun în dificultate bugetul local. Incompetenţa, neglijenţa şi achiziţiile publice suspecte nu mai au ce căuta în această instituţie. Repet: am zero toleranţă faţă de cei care au ales să fenteze legea şi nu îşi îndeplinesc atribuţiile”, a scris Clotilde Armand.

Noul edil al Sectorului 1 a postat pe pagina sa de socializare, la sfârșitul lunii octombrie, un mesaj despre  ce a găsit în prima zi la primărie. Clotilde Armand a scris că pe lângă cele peste 800 de litigii „moştenite de la administraţia trecută” a descoperit și o gaură la bugetul locale de câteva sute de milioane de lei.

Noul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că Primăria Sectorului 1 are 835 de litigii şi „o gaură în bugetul local” de aproximativ 700 de milioane de lei.

„Prima mea zi de primar. Am fost în direcţiile instituţiei şi aş vrea să vă prezint câteva date importante moştenite de la administraţia trecută: 835 de litigii; contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanţă; mai mulţi angajaţi şi directori ai primăriei lipseau de la serviciu fără motiv; avem o gaură în bugetul local de aproximativ 700 milioane de lei la finalul anului; primăria nu este deloc digitalizată, deşi există infrastructura necesară. Telemunca este imposibilă în aceste condiţii”, scrie Clotilde Armand pe Facebook.

Ea menţionează că a găsit în biroul primarului şi un distrugător de hârtie, precum şi un baston de poliţist local.