Astfel, conform primelor informații, s-a decis excluderea primarului de Bacău, Cosmin Necula și a altor trei parlamentari, scrie B1.ro. Deputații Eugen Gioancă, Cristina Burciu și Elena Hărătău vor fi excluși după ce au votat investirea Guvernului Orban.

În ceea ce privește primarul Bacăului, acesta a fost exclus după declarațiile despre candidatul PSD la prezidențiale, Viorica Dăncilă. Acesta a spus că multor pesediști le-a fost rușine să tragă pentru Viorica Dăncilă la prezidențiale și a îndemnat la vot pentru Mircea Diaconu.

Deocamdată nu s-a luat nicio decizie în ceea ce privește liderii de filiale care au avut rezultate slabe în primul tur de la prezidențiale.