Premierul l-a eliberat din funcţie pe Daniel Geantă, fostul preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului şi a decis, de asemenea, să-i elibereze din funcţiile de vicepreşedinte al Autorităţii pe Marian Vasiliev, Laurenţiu Chirvăsuţă şi Violeta Tudorie.

Ludovic Orban l-a numit pe Adrian Miuţescu, în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

Potrivit mai multor decizii ale premierului, publicate luni în Monitorul Oficial, Adrian Miuţescu a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, iar Claudiu Constantin Năstasă – în cea de vicepreşedinte al instituţiei.

Anunţul făcut de Ludovic Orban: Încetul cu încetul îi voi demite pe toţi!

„Aparatul (Guvernului – n.red.) era atât de stufos, mai sunt încă persoane pe care nu le-am demis, dar încetul cu încetul îi voi demite pe toţi, că aşa e normal. Adică, lumea să nu înţeleagă că m-am apucat eu să tai capete sau altceva”, a declarat Orban.

„Toate funcţiile de demnitate publică sunt funcţii de natură politică, sunt funcţii care trebuie ocupate de oameni care sunt dispuşi să aplice programul de guvernare, de oameni în care miniştrii sau premierul trebuie să aibă încredere că, pe de o parte, susţin programul de guvernare, iar, pe de altă parte, au şi capacitatea efectivă de a pune în practică programul de guvernare”, a explicat Ludovic Orban.