Totul s-a aflat. Chiar sindicatul polițiștilor, Pro Lex, a dat publicităţii, un filmuleț în care prezintă cazul unui concurs pentru ocuparea unui post de conducere într-un inspectorat judeţean. Doi candidați s-au prezentat și a câștigat cine trebuie. Candidatul care avea postul rezervat a venit nepregătit, dar l-a depășit pe cel care avea experienţă şi răspunsuri corecte la întrebări.
Sindicatul Prolex a dat publicităţii înregistrarea unui concurs pentru funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, din care reiese limpede cum un candidat nepregătit este sprijinit să ocupe posturi importante din Poliţie.
Este vorba despre numirea unuia dintre adjuncţii şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, după cum susţin sindicaliştii. „Se ştie că în Poliţie pentru a ocupa anumite funcţii de conducere trebuie să ai «chemare». Adică nici nu te înscrii la concurs dacă nu ai o anumită susţinere, iar cei care s-au înscris au constatat pe propria piele că nu au luat o decizie potrivită”, explică Vasile Lincu, preşedinte Pro Lex.
Comisarul şef Daniel Ivaşcu, venit de la Braşov la Covasna, a fost împuternicit de şapte ori în funcţia de adjunct al şefului IJP cu încălcarea statutului poliţistului, a câștigat. L-a bătut pe comisarul şef Florin Popa, şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, cu o experienţă de 26 de ani, care a decis să candideze la concursul pentru funcţia ocupată de Ivaşcu prin împuternicire.
Popa are şi o experienţă de 18 ani în funcţii de conducere fără ca în tot acest timp să primească vreo sancţiune. „Concursul nu s-a organizat pentru că Ivaşcu nu avea vechime şi nu putea candida. Astfel l-au pus în funcţie prin împuternicire”, arată Ovidiu Comşa, fost consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Poliţiei Române.
Acesta subliniază că în momentul în care comisarul şef Florin Popa şi-a anunţat intenţia de a candida pentru postul liber, împotriva acestuia au început șicanele. „Te sancţionează ca să nu poţi participa pentru că atunci când eşti sub efectul unei sancţiuni nu ai dreptul să participi la niciun concurs. Când a anunţat că vrea să avanseze, pe numele lui Popa au început să curgă sancţiunile pentru a nu putea participa. În acelaşi timp erau dispuse cinci cercetări prealabile pentru fapte iluzorii, dovada că nu a rămas niciuna în picioare”, subliniază sursa citată.
„15 colegi au fost pusi să-l verifice pe Popa pentru o sancţiune de mustrare scrisă. Mi se pare o nebunie. să mobilizezi o echipă atât de mare ca să iei o măsură asupra cuiva. Înseamnă că chiar vrei să-i cauţi ceva persoanei respective. Adică vrei cu orice preţ să-i aplici o sancţiune!”, menţionează şi Vasile Morogan, fost şef schimb Birou Ordine Publică.
Subalternii comisarului Popa a fost terorizaţi până aproape de moarte de către angajaţii de la Control Intern din cadrul Inspectoratului Judeţean. „Un subordonat al lui Popa a primit un mesaj de la Control Intern în care i se spunea că a doua zi să lase orice şi să se prezinte la control. Ofiţerul a făcut infarct”, îşi aminteşte Ovidiu Comşa.
„Când m-am plâns instanţei, am fost acuzat că am divulgat date către Tribunal, deşi accesul la Justiţie este liber conform Constituţiei, dar domnul Ivaşcu a considerat că am comis o abatere”, explică şi comisarul Florin Popa. „Între timp, Ivaşcu este împuternicit de şapte ori consecutiv când pe postul 2, când pe postul 3. Asta, deşi legea spune că împuternicirea are caracter excepţional şi se acordă pe perioada determinata de 6 luni”, atrag atenţia sindicaliştii.
https://www.youtube.com/watch?v=zZQNvUdVm9M