Simona Halep a fost vedeta confruntării dintre cele două țări și a reușit să țină steagul României sus. Din păcate, în meciul de dublu, Monica Niculescu nu a reușit aceeși performanță bună din disputa cu Cehia și la final am pierdut în trei seturi.
Cea care a dus greul pentru Franța a fost Caroline Garcia, jucătoare care până nu demult era în top 10 WTA și care a fost în mare formă la Rouen. Ea a învins-o fără drept de apel pe Mihaela Buzărnescu și a fost decisivă și în meciul de dublu. A pierdut doar în fața Simonei Halep, care a fost magistrală.
Franțuzoaica a fost impresionată de fanii români, conduși de Emil Boc și a apreciat prestația lor.
„Aş fi vrut să aud mai mult ‘allez les bleus’, dar se auzeau aproape mereu încurajările românilor. Chiar dacă au pus presiune, au fost fair-play. Au făcut o atmosfera incredibilă. Fanii noştri sunt frumoşi, dar românii sunt fierbinţi de-a dreptul. Ştiţi şi voi că noi avem un public foarte bun, dar românii sunt ceva de speriat. Au cântat tot meciul „România, România” şi sunt convinsă că în teren s-a simţit energia lor”, a declarat racheta numărul 1 a Franţei, la conferinţa de presă pe care a susţinut-o imediat după înfrângerea cu Halep.