Tranzacţia este cea mai mare din istoria advertising-ului.
Potrivit Bloomberg, acţionarii companiei Publicis cu sediul la Paris şi Omnicom cu sediul la New York vor deţine fiecare 50% din compania nou creată care se va numi Publicis Omnicom Group, au arătat duminică cele două companii, într-o declaraţie de presă comună.
Cele două companii au, împreună, peste 130.000 de angajaţi, o valoare de piaţă de 35 miliarde de dolari şi au consemnat venituri de 23 miliarde de dolari în 2012.
Alianţa va aduce sub acelaşi acoperiş agenţii precum Leo Burnett şi Saatchi and Saatchi (aparţinând Publicis), şi BBDO Worldwilde şi DDB Worldwilde (aparţinând Omnicom).
Potrivit Reuters, şefii celor două companii, Maurice Levy (CEO Publicis) şi John Vren (CEO Omnicom) vor conduce împreună noua entitate pentru o perioadă de integrare şi consolidare a afacerii de 30 de luni, după care Levy va deveni preşedinte non-executiv iar Wren CEO al grupului.
Sursa: Agerpres
Ia naștere cel mai mare grup de publicitate din lume
28 iulie 2013, 16:59
Ultima modificare în 28 iulie 2013, 19:59
Companiile Publicis şi Omnicom au decis să fuzioneze urmând să fie creat, astfel, cel mai mare grup de publicitate din lume, cu o valoare de piaţă de 35,1 miliarde de dolari, devansând liderul WPP Plc, transmit Reuters şi Bloomberg.
Etichete: fuziune,
omnicom,
publicis
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook