Dacă modelul Superb este o adevărată navă amiral a flotei producătorului ceh, atunci varianta sa Combi este sora ei gigantică pentru segmentul din care face parte. Poate părea exagerat, însă spațiul pentru bagaje din interiorul breakului Skoda este cu adevărat impresionant: 660 de litri, cu 27 de litri mai mult decât cel al variantei interioare. O simplă privire aruncată în oglida retrovizoare a vehiculului îți dezvăluie… un vagon de tren pentru persoane. Asta pentru că nu doar bagajele au loc în mașină. Cei cinci ocupanți ai banchetelor se bucură de un spațiu greu de găsit la concurenții din segment. Și nu doar atât. În Superb Combi confortul este la cote maxime, iar sistemele de conectivitate, siguranță și control sunt și ele foarte numeroase. Gama de motoare a vehiculului ceh este compusă din cinci unități TSI – cu puteri cuprinse între 125 CP și 280 CP – și trei dieseluri TDI – de la 120 CP, la 190 CP.
(Articol apărut în suplimentul Capital Auto din 2 octombrie 2015)