IAA România lansează a doua ediție MentorIAA

Programul se adresează studenților din cadrul universităților de profil partenere: ASE - Facultatea de Marketing, Facultatea de Business și Turism; SNSPA - Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Management și Universitatea București - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultatea de Litere și va avea o perioadă de implementare de trei luni.

IAA România lansează cea de-a doua ediție MentorIAA , un program de mentorat pentru studenți. MentorIAA este o componentă a AcademIAA, parteneriatul transversal între mediul academic și industria de marcom. Cu această ocazie, seniori din industria de marcom sunt invitați să participe voluntar la proiect și să susțină ședințe de mentorat cu tinerii studenți pasionați de comunicarea de marketing. Programul are ca scop creșterea nivelului profesional al tinerilor care își doresc o carieră în marcom, cât și angajarea acestora în industrie.în marcom, cât și angajarea acestora în industrie.
 

AcademIAA este primul parteneriat transversal între mediul academic și industria de marcom, care își propune creșterea angajabilității tinerilor absolvenți de facultate. Principalele proiecte din cadrul acestuia sunt cele adresate profesorilor, vizite in cadrul companiilor membre IAA unde sunt discutate studii de caz si campanii derulate in Romania, dar și în alte țări. O altă serie de proiecte este adresată studenților, respectiv proiectul de mentorat MentorIAA precum și ofertele de practică, internship și joburi.

Aflat la a doua ediție, proiectul MentorIAA își propune să aducă împreună studenți interesați din universitățile partenere și profesioniști din industrie, în cadrul unor întâlniri „unu la unu”. Temele de discuție sunt alese de comun acord, iar alocarea studenților către mentori se face în cadrul platformei dedicate, pe baza domeniilor de specializare ale mentorilor și a intereselor exprimate de studenți pentru dezvoltarea lor personală.
Profesioniștii din industrie care doresc să participe în proiect se pot înscrie voluntar pe site-ul https://www.iaa.ro/academiaa și, într-un termen de aproximativ două săptămâni, li se vor aloca studenții cu care vor planifica și vor realiza întâlnirile.
Prin parteneriatele încheiate cu universitățile menționate, proiectul va fi comunicat către un număr de aproximativ 5.500 de studenți, din anii II și III studii de licență și anul I și II studii specializate de masterat, forme de învățământ cu frecvență sau la distanță.
M-am alăturat programului AcademIAA pentru a contribui la formarea viitorilor profesioniști din industria de marcom. Acest  parteneriat dintre mediul de afaceri și mediul academic din România reprezintă cadrul ideal, care oferă beneficii pentru ambele părți implicate,
a declarat Raluca Predoi, Director de program AcademIAA.
Prima ediție MentorIAA a înregistrat un număr de 77 de studenți care au beneficiat de peste 450 de ore de mentorat. În total, în proiect au fost implicați aproximativ 100 de voluntari și 20 de companii.