Doi militari români care au luptat în Afganistan, parte a Forțelor pentru Operații Speciale, au rememorat ceea ce a fost, cel mai probabil, cea mai grea misiune din viaţa lor. Întreaga poveste este demnă de un scenariu de film.
În anul 2015, Forțele pentru Operații Speciale Române au fost parte a uneia dintre cele mai complexe operaţiuni din Afganistan.
Circa 140 de militari de elită ai României, Statelor Unite şi Afganistanului au lupta împotriva a mai bine de 1.000 de insurgenţi, în încercarea de a elibera un oraş cu aproximativ 100.000 de locuitori, preluat cu forţa de către insurgenţi.
Doi dintre militarii din Forțele pentru Operații Speciale Române au rememorat acele momente teribile, acordând un interviu sub protecţia anonimatului, relatează Defense Romania.
“Armata și Poliția au fugit din oraș, deoarece amploarea atacului a fost una la care nu se aștepta nimeni”
“Totul s-a petrecut când un oraș important strategic din Afganistan a fost preluat cu forța într-o ofensivă a insurgenților. Când zic luat cu forța, zic că toate instituțiile locale și cele de apărare din orașul respectiv au fost asediate, Armata și Poliția au fugit din oraș, deoarece amploarea atacului a fost una la care nu se aștepta nimeni. S-a întâmplat totul rapid.
Noi ca și coaliție aveam o bază în apropierea orașului respectiv noi fiind dislocați în proximitatea bazei respective, am primit misiunea de a ne disloca cât de urgent în baza respectivă și să o siguranțăm”, a declarat unul dintre militarii prezenţi la acea misiune.
“Între timp, când stăteam în baza intermediară și ne pregăteam să verificăm o problemă în baza respectivă, am aflat informații noi că e posibil să avem contact la aterizare. (…) Ne-am infiltrat pe timpul serii, la adăpostul nopții. Asta e o chestie pe care o facem de obicei pentru că inamicul nu poate să deschidă focul direct asupra ta, întrucât nu dispune de aparate de vedere pe timp de noapte și atunci acționezi în siguranță.
I-am luat prin surprindere, nu am avut niciun contact, am putut să facem legătura, să ne întâlnim cu partenerii americani din bază după care am început să studiem misiunea la fața locului, am început să facem planificarea, să vedem exact cu ce ne confruntăm, care e inamicul, ce variante avem, practic să dezvoltăm un plan de acțiune. Odată ajunși acolo puteai vedea și auzi luptele care se duceau la nici 6 kilometri de baza respectivă”, spune şi celălalt militar român.
“Magnitudinea, dotarea și numărul insurgenților era mult peste ceea ce ne așteptam. (…) Am văzut modul agresiv în care a fost luat orașul”
“Am format un comando din noi, românii, un detașament din cadrul forțelor speciale ale SUA și un comando din partea forțelor de securitate afgane – în jur de 130 de persoane. Ulterior, lupta deja a ajuns în aeroportul din vecinătatea bazei și din vecinătatea orașului, punct în care am luat decizia de a merge și a contracara atacul respectivului aeroport. În prima noapte nu s-a reușit ceea ce am planificat și ceea ce ne-am propus datorită faptului că magnitudinea, dotarea și numărul insurgenților era mult peste ceea ce ne așteptam.
Ne-am întors în bază, am reajustat planul urmând ca a doua zi să încercăm să recucerim aeroportul respectiv, iar ulterior să lansăm o contraofensivă în oraș pentru a deschide un culoar de mobilitate pentru forțele de securitate afgane care trebuiau să vină din spate mult mai bine echipate, mult mai bine dotate și cu putere de foc net superioară.
Am început deplasarea către aeroport, dar la nici 1 km de la ieșirea de bază am fost atacați cu diverse calibre și sisteme de foc. Într-un târziu am reușit să preluăm și să siguranțăm aeroportul timp în care luptele au continuat la aceeași intensitate. Am văzut modul agresiv în care a fost luat orașul respectiv. Multe victime lăsate la voia întâmplării, clădiri arzând, clădiri dărâmate, mașini incendiate etc. Am fost angajați cu foc pe tot parcursul infiltrării.”
Misiunea trebuia să dureze o singură noapte, dar s-a întins pe cinci zile: “Nu ne-am mai putut extrage din oraș (…) eram atacați continuu din toate direcțiile”
“Către zorii zilei am reușit să ajungem în centrul orașului unde am luat decizia de a siguranța un obiectiv în așteptarea acelei forțe masive din partea forțelor de securitate afgane. Am siguranțat obiectivul respectiv, dar valurile de atacuri din partea insurgenților au continuat. Am fost atacați cu toate calibrele, cu sisteme diverse de armament și, mai mult decât atât, insurgenții au preluat chiar și două tancuri de la forțele de securitate afgane pe care am reușit să le neutralizăm cu ajutorul aviației. Am beneficiat și de sprijinul aviației.
Forțele de securitate afgane au eșuat în a ajunge în oraș și a opera conform planificării inițiale. Dacă misiunea, care era inițial planificată pentru o singură noapte, noi, cei din centrul orașului, nu ne-am mai putut extrage din oraș datorită faptului că eram încercuiți 360 de grade și eram atacați continuu din toate direcțiile.
În primele 12 ore deja trecuse de jumătate din rezerva de muniție consumată și normal minim trei zile. Deci în primele 12 ore, mai mult de jumătate din muniția pe care o aveam asupra noastră se consumase datorită intensității luptei și modul în care insurgenții atacau în valuri. Trebuia să ripostăm la fiecare atac pe care insurgenții îl executau asupra noastră. După câteva zile de luptă continuă insurgenții văzând că nu pot face față, nu se pot apropia de noi, au început să caute alte metode de a pătrunde în bază.”
“Începusem să rămânem fără muniție, fără apă, fără hrană”
“Au folosit vehicule cu explozibil pentru a intra în zid și a arunca zidul în aer, să poată face o breșă pentru a intra, au încercat să intre în locațiile vecine, aruncau grenade peste gard lângă câmpul nostru pentru a ne forța să ne retragem de pe zidul bazei, să poată să înainteze și să ne atace, s-a încercat chiar să se târască prin anumite canale de scurgere și să pună explozibilul sub turnurile de pază pe care le aveam, le amenajasem noi acolo.
Deveniseră destul de disperați să cucerească acel punct de comandă și încercau orice metodă posibilă să cucerească punctul. Între timp, datorită intensității luptei, începusem să rămânem fără muniție, fără apă, fără hrană, făcând cerere către eșaloanele superioare să ne aducă supply, dar ne spuneau mereu că nu e destul de sigură zona ca să poată să aducă un elicopter sau un convoi spre noi pentru a aduce resursele necesare.”
“Am fost atacați continuu în aceste patru zile cu pauze de poate o oră între atacuri, dar am fost atacați continuu”
“În a treia zi, tot noaptea, cu niște elicoptere, au reușit să aterizeze în bază și să ne aducă supply, dar și ăla limitat pentru că elicopterul trebuia să fie ușor. Gândiți-vă că am fost atacați continuu în aceste patru zile cu pauze de poate o oră între atacuri, dar am fost atacați continuu. Practic ne puneam să dormim doi, doi stăteam de pază. Cei doi pentru a fi apți de luptă trebuiau să doarmă sub focul inamicului. Dacă nu se făcea față, trebuiau sculați imediat ceilalți pentru a suplini pozițiile. Patru zile practic am dormit sub foc, ne-am bătut sub foc, am mâncat sub foc, totul a fost sub focul inamicului.
Spre sfârșitul zilei a patra am am decis să ne mutăm locația, să extindem un pic bula noastră de siguranță, să o facem puțin mai mare. Puteam face asta doar ieșind din bază și să împingem inamicul pentru a îl forța să se ducă mai departe de noi, urmând să ocupăm un alt obiectiv și să continuăm de acolo lupta.
Am ieșit din bază, atacurile continuau. (…) Din punctul din baza nouă, de acolo am început să extindem un pic zona de siguranță urmând ca din dimineața următoare forțele afgane să vină și să ne preia. Abia în a cincea zi s-a reușit de către forțele de securitate afgane intrare, pătrunderea în oraș, și ajungerea până la locul nostru. Abia în a cincea seară am reușit să ne extragem în condiții de siguranță.”
Sursa foto: Facebook, Forțele pentru Operații Speciale Române