"E plăcut să vii la Banca Naţională, o gazdă foarte bună, domnul guvernator al Băncii Naţionale ne spune lucruri bune şi ne spune ce avem de făcut", a declarat ministrul Ialomiţianu.
Potrivit acestuia, ideal ar fi fost ca odată cu declanşarea crizei, statul să acorde stimulente fiscale companiilor. "Se pune întrebarea dacă puteam să luăm măsuri de sprijinire a economiei prin facilităţi fiscale". Acesta a precizat că atunci când efectele crizei au început să se resimtă în România, ţara nu era pregătită: "Aveam un deficit bugetar excesiv, de 5,4%, companiile nu erau restructurate, înregistram mari dezechilibre macroenonomice, aveam probleme în Sănătate şi probleme sociale".
Ministrul Finanţelor a declarat că România era obligată să asigure sustenabilitatea finanţelor publice pentru a nu intra în incapacitate de plată şi pentru a recâştiga încrederea pe pieţele internaţionale. Acordul cu FMI a ajutat în acest sens: "Vedem că ţări mult mai puternice decât România au încheiat ulterior acorduri cu FMI şi UE".