Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, marţi, la Senat, că Guvernul nu susţine reducerea cotei unice în cazul impozitului pe venit şi şi-a exprimat convingerea că proiectul legislativ, iniţiat de colegii săi senatori PDL, va fi respins de Camera Deputaţilor, care este decizională în acest caz.
El a subliniat că Executivul a redactat strategia fiscal-bugetar şi elaborează proiectul bugetului de stat pe 2011 pe baza veniturilor colectate din cota de 16%.
‘Deci, noi nu susţinem reducerea cotelor de impozit. Eu sunt convins că această iniţiativă legislativă va fi respinsă’, a afirmat Ialomiţianu.
Întrebat care ar fi impactul reducerii cotei unice de la 16 la 10%, Ialomiţianu a replicat: ‘Haideţi să aşteptăm votul final’.
Senatul a adoptat, marţi, proiectul legislativ aparţinând mai multor democrat-liberali, care prevede reducerea cotei unice în cazul impozitului pe venit de la 16% la 10%.
SURSA: Agerpres