Potrivit sursei citate, cei cinci au fost revocaţi din funcţiile deţinute, respectiv de preşedinte, primvicepreşedinte, secretar general şi consilieri, potrivit hotărârii concretizată în Rezoluţia nr. 2 adoptată în unanimitate de cei peste 100 de delegaţi ai Congresului UGSR, întrunit în sesiune extraordinară, în data de 19 iulie 2014.

'UGSR face apel către mass-media să respingă intoxicările venite din partea celor care au fost excluşi de către Congresul confederaţiei având în vedere faptul că mai multe redacţii au primit aşa-zise drepturi la replică având antetul confederaţiei, semnate de către fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu, şi de aşa-zisul purtător de cuvânt Dragoş Frumosu, documente care nu purtau ştampila UGSR', se menţionează în comunicatul citat.

Conform acestuia, sunt false afirmaţiile potrivit cărora Congresul din 19 iulie a fost nestatutar sau că 'a fost convocat de azi pe mâine' şi acelea potrivit cărora 'nu s-a înstrăinat niciun patrimoniu'.

'Pe site-ul organizaţiei, la adresa www.ugsr.ro, sunt publicate toate informaţiile din care rezultă modul în care a fost organizat acest eveniment, precum şi Rezoluţiile adoptate de cei peste 100 de delegaţi prezenţi', se precizează în comunicatul citat.

Marin Iancu arată, totodată, că, potrivit Legii nr. 62/ 2011 a Dialogului Social, la UGSR nu pot să fie afiliate persoane fizice, aşa cum se susţine în 'aşa-zisul drept la replică', ci doar organizaţii, ataşând, în acest sens, o adresă semnată de preşedinta Tribunalului Municipiului Bucureşti, judecător Laura Andrei, prin care se confirmă componenţa conducerii UGSR anterior organizării Congresului.

În finalul comunicatului de presă sunt enumerate motivele pentru care a fost convocat în sesiune extraordinară Congresul UGSR printre acestea numârându-se, potrivit semnatarului documentului, refuzul fostei conduceri de a justifica cheltuirea din fondurile confederaţiei a peste un sfert de milion de euro dar şi înstrăinarea şi închirierea frauduloasă pe termen de 20 de ani a sediului central al UGSR unor firme private, fără acordul organelor de conducere UGSR.

Vineri dimineaţă, un comunicat transmis de Ştefan Călinescu, care îl semnează în calitate de preşedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, afirma că UGSR nu a înstrăinat niciun activ din patrimoniu, iar sumele obţinute de pe urma închirierii unor spaţii din sediul situat în Bucureşti al organizaţiei au fost utilizate exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor curente ale confederaţiei.

Agerpres